Parlamentul regional din Catalonia a anunţat nu de mult interzicerea coridelor începând din 2012. Numeroasele asociaţii care denunţă de ani în şir caracterul "barbar" al acestei tradiţii seculare exultă de bucurie şi speră ca şi alte regiuni sau ţări să urmeze exemplul catalan. Polemica iscată în acest context merită însă puţină atenţie, pentru că dincolo de denunţări, de tauri şi de spectacolul (poate barbar, poate fascinant) al coridelor se află şi multă manipulare politică.

Să începem prin a spune că sufletele bune de pe planetă care consideră drept teribilă suferinţa taurului în arenă au dreptate: da, taurul moare în condiţii bestiale. În cursul unui ritual care durează cam un sfert de oră, picadorul începe torturarea animalului prin a-i înfinge în ceafă o lance. Vine apoi un "banderillero" care înfige în spinarea taurului un fel de harpoane şi numai la sfârşit, după ce taurul a pierdut suficient sânge şi o parte din forţa sa, vine matadorul, care îl ucide pe taur cu sabia. Înainte de a muri, taurul este însă hărţuit de matador timp de câteva minute, ele fiind de fapt şi momentele-cheie ale spectacolului: matadorul agită în faţa animalului o capă roşie, iar bietul taur, care crede că de acolo vine pericolul, se repede cu ultimele sale puteri spre ea. Aceste "asalturi" ale taurului deja muribund îi dau ocazia matadorului să realizeze o serie de eschive spectaculoase. Publicul are impresia că taurul vrea să-l ucidă pe matador, iar matadorul execută nişte paşi de o mare subtilitate, care dau impresia pericolului. Iar ori de câte ori unul dintre coarnele taurului trece milimetric pe lângă coapsa matadorului, publicul strigă acel "olé" nelipsit din arsenalul de efecte al coridei.

Am avut ocazia să asist personal la o coridă "de o mare calitate" acum vreo 20 de ani, la Madrid. Mărturisesc că am fost foarte impresionat. Regele Juan Carlos al Spanie