Dacă e 1 Mai, se poartă roşu, dacă e 23 August, se poartă defilările cu tematică pe podiumul modei, şi lista poate continua. "Obiceiurile" muncitoreşti de altădată au devenit sursă de inspiraţie pentru designeri, stilişti, clubberi. Trendurile din modă, din industria divertismentului, dar şi din publicitate înoată în apele călduţe ale nostalgiei de tip "cool". Comunismul se vinde bine. Adolescenţilor li se pare "fun" să poarte tricouri imprimate cu chipul lui Ceauşescu ori cu alţi lideri comunişti (Lenin, Stalin). Când merg la petreceri tematice în cluburi, accesorizaţi cu insigne cu stema comunistă ori cu cravate de pionier (scoase din vreun dulap al părinţilor), totul asortat cu o tentă Matrix, e clar că sunt pe val. Iar adulţii, chiar dacă blamează "epoca de tristă amintire", totodată o regretă la nivel de senzaţii: mândria primilor blugi aduşi cu risc din străinătate de vreo mătuşă, sărutul furat unei fete după defilarea de la 23 August şi aşa mai departe, totul constituindu-se într-un fel de farmec retro al comunismului pierdut.

Şi revolta se vinde bine. Parcă altfel se cucereşte lumea cu rebeliunea lăfăindu-se pe tricouri imprimate cu figura lui Che Guevara... Nu e o vină, societatea de consum ştie să exploateze foarte bine meandrele istoriei niciodată plictisitoare. Iar oamenilor le-a plăcut întotdeauna să joace cu trecutul pe mizele prezentului la masa unui viitor cu trend imprecis. Dacă e 1 Mai, se poartă roşu, dacă e 23 August, se poartă defilările cu tematică pe podiumul modei, şi lista poate continua. "Obiceiurile" muncitoreşti de altădată au devenit sursă de inspiraţie pentru designeri, stilişti, clubberi. Trendurile din modă, din industria divertismentului, dar şi din publicitate înoată în apele călduţe ale nostalgiei de tip "cool". Comunismul se vinde bine. Adolescenţilor li se pare "fun" să poarte tricouri imprimate cu chipul lui Ceauşescu