Pentru închirierea şi întreţinerea toaletelor ecologice din Timişoara, Primăria a parafat la începutul acestui an un contract pe 24 de luni, cu o valoare fabuloasă, 5,012 milioane de lei, adică cu mult peste un milion de euro. O bună parte dintre timişorenii care au fost „cadorisiţi” cu astfel de dispozitive în jurul casei spun că problema mirosului pe timpul verii şi a „patinoarelor” galben-maronii, formate în jurul unor WC-uri, pe timpul iernii, nu sunt amănunte neglijabile. Una peste alta, deşi dacă ar cumpăra toalete, Primăria ar ieşi poate mai ieftin, reprezentanţii Municipalităţii spun că problema întreţinerii şi golirii acestor dispozitive este, de fapt, cel mai greu de rezolvat şi că la parcul de cinci maşini cu care, probabil, vor rămâne din cauza crizei, nu e frumos ca două să fie vidanje.
Mobilier urban „odorizant”
Toaletele ecologice – acele cutii din plastic, cu decoraţiuni exterioare făcute de fabricanţi şi interioare, făcute de utilizatori –, stârnesc reacţii dintre cele mai diverse trecătorilor. Plasate strategic, uneori în zone istorice, alteori în apropierea parcurilor sau a fântânilor, unele din WC-urile de plastic cu rezervor le creează trecătorilor, mai ales în zilele toride de vară, reflexul condiţionat de a se abate de la traiectoria dreaptă, pentru a nu fi izbiţi de mirosurile pestilenţiale ce răzbat dinspre aceste obiective edilitare. Rar, într-un ritm invers proporţional cu mirosul emanat, câte un temerar chinuit rău de probleme existenţiale deschide timid uşa unui astfel de spaţiu, ţinând mânerul cu un şerveţel sau cu o bucată de manşetă şi părând oarecum înfricoşat de ce va găsi înăuntru. Cei care trec la acel moment prin zonă par şi ei, după mimici, preocupaţi de o singură dilemă : „De intrat a intrat, dar mai iese oare?” Problema curăţeniei din unele din aceste spaţii şi a mirosului este estompată iarna