Îmi pare rău că nu am reuşit să continuu jurnalul şi ieri. Adevărul este că am ajuns prea târziu acasă, ieri noapte, şi eram prea obosită pentru a-mi mai putea pune gândurile pe hârtie.
Ziua de ieri a fost destul de densă. La 7 dimineaţă eram deja pe drumul spre mare, pentru că la 12 urma să înceapă emisiunea „Vezi România!" de pe Tvr 1, cea despre care vă vorbisem vineri. Surprinzător, s-a circulat ceva mai bine ca în săptămânile trecute, chiar dacă în continuare afluxul de turişti către mare a fost consistent.
La emisiune am vorbit despre şansa turismului balnear românesc. Strategia pe care urmează să o implementăm oferă perspective concrete de dezvoltare a infrastructurii. În acest moment, chiar dacă avem multe izvoare minerale, serviciile oferite nu sunt la un standard mulţumitor. De altfel, am şi stabilit ca banii dinspre minister să meargă efectiv către staţiuni, pentru a le schimba înfăţişarea, multe dintre ele nemaiprimind deloc fonduri după '90. Am schimbat criteriile de acordare a fondurilor europene pe axa 5, domeniul major de intervenţie 5.2, astfel încât banii să fie folosiţi pentru realizarea sau reabilitarea unor baze de agrement.
După emisiune, am reuşit să mă văd şi cu hotelierii din Neptun, care s-au grupat în Asociaţia Patronală Neptun-Olimp. Principalele probleme pe care aceştia le-au ridicat sunt deja cronice şi, din păcate, cel puţin până anul viitor, nu vor fi rezolvate. În primul rând, se plângeau de faptul că staţiunile par părăsite din cauza faptului că unii preferă să ţină hotelurile închise. Staţiunea devine neatractivă şi, pe cale de consecinţă, numărul turiştilor scade. Noi, la MDRT, am încercat să rezolvăm această problemă prin obligarea tuturor hotelierilor de pe litoral să aibă deschis în perioada sezonului. Ba chiar i-am şi amendat pe cei care nu au respectat legea. Din păcate, aceştia au contestat în instanţă