3.927 de absolvenţi de clasa a XII-a din Prahova au început astăzi sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Este vorba despre elevi care nu s-au prezentat sau au picat examenele din vară şi despre cei care au promovat săptămâna trecută examenele de corigenţă.
„Această secţiune a testării este rezervată pentru candidaţii care nu au reuşit să obţină note sau medii de trecere a examenului în prima parte a examenului", a spus Nicolae Angelescu, inspector şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Vorbim anul acesta de un număr record de elevi care susţin sesiunea de toamnă în condiţiile în care promovabilitatea în Prahova a fost, după examenele de la începutul verii, de numai 53%, cel mai mic procemt de promovabilitate înregistrat vreodată în judeţ. Atunci, au fost depuse peste 2.900 de contestaţii, iar în unele licee din judeţ promovabilitatea a fost de la 0 până la 10% din numărul de absolvenţi ai promoţiei.
Desfăşurare
Prima probă, care se va desfăşura pe 23 şi 24 august, este cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Pentru această examinare, elevii pot intra în cele 10 centre de examinare organizate în judeţ de la ora 9.00, în ordinea listelor alfabetice afişate la şcoli.
Următoarea probă a bacalaureatului este cea de evaluare orală într-o limbă modernă, pe când probele scrise vor începe pe 30 august cu examenul de imbă şi literatură română. Corectarea lucrărilor scrise se realizează în două centre de evaluare. Primele rezultate şi depunerea contestaţiilor sunt programate pentru data de 5 septembrie, pe când rezultatele finale vor fi afişate pe 9 septembrie.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos