Până în toamna acestui an vor fi terminate lucrările de reabilitarea a străzii Orizontului, în ceea ce priveşte partea de conducte. Lucrările fac parte din planul de reabilitare a zonei estice a oraşului.
„Este într-adevăr o lucrare vastă, extrem de complexă şi de aceea sperăm ca în acest an să terminăm măcar lucrările privind partea de reabilitarea a conductelor. Este fantastic de greu, sunt foarte multe conducte, sunt de săpat şanţuri la adâncime, sperăm totuşi să ne încadrăm în termen, chiar dacă iarna prelungită din acest an ne-a întârziat foarte mult”, declară viceprimarul municipiului, George Blejan.
Lucrările de reabilitare si modernizare a drumului de acces în zona industrială est din municipiul Tulcea , respectiv zona cuprinsă între strada Orizontului şi strada Prislav, precum si a reţelelor de utilităţi aferente acestuia -canalizare, apa, iluminat public, au început în acest an, reprezentând una din investiţiile majore ale oraşului din ultima perioadă. Practic, investiţia se ridică la aproape 25 de milioane lei şi vizează reabilitarea drumului în lungime de cinci kilometri prin betonare, reabilitarea conductelor de apă ,reabilitarea reţelei de canalizare menajeră ,realizarea a 12 staţii de pompare ape menajere, realizarea reţelei de canalizare pluvială, dar şi reabilitarea reţelei electrice de iluminat public în lungime de cinci kilometri.
Mal de apărare pentru gospodării
Zona Orizontului din partea de est a municipiului a reprezentat dintotdeauna o zonă sensibilă a oraşului, în condiţiile în care s-au întâmpinat numeroase probleme privind inundarea curţilor ca urmare a lipsei reţelei de canalizare pluvială, construirea neautorizată de locuinţe în zona inundabilă sau chiar sub râpa supusă în mod frecvent eroziunii. De altfel, municipalitatea are în vedere şi un alt proiect care să înlăture aceste neajunsuri respectiv realizare