Turistul „all inclusive” – aceasta e sintagma pe care multe agenţii de turism o dau majorităţii clienţilor cu o condiţie materială bună sau medie din România. Vrând să evadeze măcar pentru o săptămână din stresul traiului cotidian, corvezile gătitului şi curăţeniei, turiştii români care îşi mai pot permite un concediu în străinătate optează, de obicei, pentru pachete „all inclusive”, cu cazare, mâncare şi, dacă se poate, şi băutură la discreţie din partea casei. Măcar pentru simplul fapt că în Turcia, în Croaţia sau în Grecia nu poţi să te duci, pe cursa charter, cu sacul de cartofi după tine, ca la Mamaia.
Şi totuşi, pe fondul crizei, mentalităţile şi obişnuinţele se schimbă. Şi aşa ajung tot mai mulţi români pasionaţi de cutreieratul lumii cu rucsacul în spate să se înscrie pe couchsurfing.com. Site-ul este tot un soi de portal de socializare, care le permite utilizatorilor să călătorească „moca” prin lume, cazându-se pe canapea, pentru o noapte sau două, în casa prietenilor virtuali dispuşi să îi primească, să le arate oraşul sau doar să stea la o bere sau o cafea cu ei, pe o terasă din „obiectivul turistic-ţintă”. Aparent, pe timp de criză, este soluţia perfectă pentru un turism cu minime cheltuieli, mai ales că, dacă gazdele sunt de treabă, şi genul acesta de turism se poate transforma într-unul „all inclusive”. Problema, pentru o parte din români, e că mai trebuie să şi primească, nu doar să meargă în vizită, iar site-ul funcţionează pe un gen de politică de siguranţă pe bază de referinţe. Astfel, dacă ai primit un turist străin, iar el nu îţi întoarce favorul, ai dreptul să scrii o referinţă negativă despre el pe site, care să îl facă un paria pentru reţeaua couchsurfing. De asemenea, sistemul merge şi invers : dacă o gazdă constată că, în timp ce era la serviciu, turistul i-a devalizat casa, aceeaşi referinţă negativă îl va împiedica pe drumeţul