Nu voi insista, aici, asupra comportamentului autorităţilor ruse faţă de d-l Gabriel Grecu. Specialiştii în drept internaţional şi drept diplomatic au emis şi pot emite păreri mult mai avizate. Însă, indiferent cum ar argumenta partea rusă că nu a fost vorba nici de arestare, nici de reţinere, diplomatului român i-a fost restrânsă libertatea de mişcare. Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti face trimitere directă la Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice şi utilizează aşa cum era şi normal termeni care angajează statul rus. Dar cel puţin la fel de gravă a fost insulta la adresa României provocată prin convenabila scurgere către mass-media a imaginilor în care diplomatul este în mod evident privat de libertatea de mişcare.
Dincolo de ceea ce a făcut, nu a făcut sau era pe cale să facă d-l Grecu, autorităţile de la Moscova au părut şi par în continuare interesate de izbucnirea unui scandal în toată regula. Modul în care s-a mobilizat establishmentul puterii, în primul rând implicarea şefului Comisiei de politică externă din Duma de Stat, d-l Konstantin Kosaciov, nu reprezintă în sine o surpriză: încă de pe vremea Administraţiei Elţîn, parlamentarii sunt încurajaţi să emită puncte de vedere prin comparaţie cu care cele ale preşedintelui sau ale Ministerului de Externe par monumente de blândeţe. Dar, fără a afirma prin aceasta că totul a fost premeditat până în cele mai mici detalii (dar şi fără a exclude varianta), se poate aprecia că pentru autorităţile ruse a apărut o ocazie politică excelentă de a provoca o criză bilaterală.
Contextul politic din Republica Moldova şi criza transnistreană sunt, desigur, suspecţii uzuali, aşa cum au punctat numeroşi comentatori avizaţi din România, din Rusia şi de pe alte meridiane. Dorinţa FSB de a-şi demonstra vigilenţa, mai ales după eşecul suferit prin recenta deconspira