Până să iasă dandanaua asta cu Noua Zeelandă, nu-mi era clar cazul Roşia Montană. Îl încadram în categoria subiectelor controversate şi atât.

Pur şi simplu, mă gândeam că ambele tabere au, în felul lor, dreptate. Cei de la Gold Corporation vor să scoată aur din Munţii Apuseni şi să facă profit din asta, generând şi anumite beneficii pentru populaţia din zonă (locuri de muncă, amenajări în folosul comunităţii etc.) şi pentru statul român (o parte din metalul extras, dar şi bani la buget în vremuri de criză). Opozanţii proiectului vorbesc despre distrugerile iremediabile pe care exploatarea cu cianuri le va provoca mediului şi siturilor arheologice.

Înclinam să fiu de partea ecologiştilor, dar un drăcuşor mă împingea să fiu rezervat: nu cumva suntem prea feciorelnici când ar trebui să fim pragmatici? În mintea mea, diferendul Roşia Montană semăna perfect cu alte mii de conflicte între industriaşi şi ecologişti, pe toată planeta. Îl şi vedeam pe J.R., petrolistul, alungându-i pe fermierii texani pentru a planta sonde de oţel acolo unde păşteau, idilic, turmele de vaci. Şi-mi mai ziceam: dacă ducem ecologismul la extrem, ne întoarcem în epoca pietrei, căci odată cu descoperirea bronzului a început şi poluarea planetei.

Acum, când am văzut câţi bani „investeşte" Gold Corporation în lobby-ul pentru Roşia Montană, cumpărând conştiinţe care păreau de necumpărat, mi-am format, în sfârşit, o părere fermă: proiectul propus de „canadieni" este o mare porcărie. Atunci când umbli cu mita la vedere, şi o faci ostentativ, agresiv, chiar cinic, nu mai poţi fi considerat industriaş de bună-credinţă. Dacă ai pus la bătaie sute de mii de euro pentru a mitui ziarişti la vedere, câţi bani oi fi „investit" în politicieni, discret, pe sub masă? Metodele încep să semene cu cele ale traficanţilor de arme şi ale negustorilor de diamante care însângerează Africa neagră. Or, Roş