Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castro spune că s-a sacrificat pentru tabăra socialistă sovietică

Publicat in Jurnalul, marți 24 august 2010 ·

Într-o întrevedere pe care a avut-o luni cu oameni de ştiinţă cubanezi, Fidel Castro a spus că a aprobat instalarea de rachete nucleare sovietice în Cuba, în 1962, "din sacrificiu" pentru tabăra socialistă.

"Nu eram interesaţi să avem rachete aici sau să avem o bază. Eram mai mult interesaţi de imaginea ţării. O bază sovietică dăuna imaginii Revoluţiei, capacităţii sale de a exercita o influenţă asupra regiunii noastre", a declarat fostul lider cubanez, în vârstă de 84 de ani. În octombrie 1962, el a adus lumea în pragul unui război nuclear acceptând să primească aceste rachete, relatează AFP.

"De ce am acceptat? A fost foarte greu pentru noi. Dar era o problemă de internaţionalism (...) dacă speram ca tabăra socialistă se se sacrifice şi să lupte pentru noi, trebuia şi noi să fim gata să ne sacrificăm pentru ea", a explicat Castro cu ocazia unei dezbateri privind pericolele unui război nuclear, la care au participat oameni de ştiinţă cubanezi, inclusiv fiul său Fidelito, de profesie fizician, potrivit site-ului oficial Cubadebate.cu.Fidel Castro, care nu a fost consultat de liderul sovietic Nikita Hruşciov, a fost foarte nemulţumit atunci de această manevră. Hruşciov a acceptat în final să retragă rachetele de pe insula comunistă. În schimb, preşedintele american John F. Kennedy a promis atunci să nu atace Cuba şi să retragă rachetele americane din Turcia.

Castro a renunţat la preşedinţia Cubei la 31 iulie 2006 în favoarea fratelui său, Raul, din motive de sănătate, care l-au ţinut aproape patru ani internat într-o clinică din ţară, după o intervenţie chirurgicală la stomac. Într-o întrevedere pe care a avut-o luni cu oameni de ştiinţă cubanezi, Fidel Castro a spus că a aprobat instalarea de rachete nucleare sovietice în Cuba, în 1962, "din sacrificiu" pentru tabăra socialistă.

"Nu eram interesaţi să avem rachete aici sau

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 7 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 8 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 12 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 6 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°