Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sa ​protestam impotriva birului pe timp si pe liniste!

Publicat in HotNews, miercuri 25 august 2010 ·

UPDATE: Semneaza aici petitia "Ne declaram cetateni in greva fiscala".

Amenintarea sosirii “Omului Negru” e un vechi joc din copilarie: nimeni nu-l vazuse vreodata, nimeni nu-i vorbise si cu toate acestea cu totii ne temeam de el. Stiam ca momentul intalnirii cu Omul Negru este iminent dar, legati in hora jocului, nu puteam scapa asa, printr-o simpla fuga. Din fericire, in copilarie Omul Negru nu aparea niciodata.

In lumea adultilor romani Omul Negru exista si nauceste, cu respiratia lui puturoasa, sute de mii de oameni. Pe Internet au aparut deja mai multe apeluri la protest. Peste jumatate de milion de romani trebuie sa depuna, in cateva zile, peste un milion de hartii.

Statul roman, privit cu dusmanie de cea mai mare parte a populatiei, reuseste sa puna biruri nu doar pe veniturile contribuabililor dar si pe timpul si pe linistea lor. Birocratia, bratul de caracatita al statului, loveste astazi mai voios si mai orbeste ca oricand.

Pentru toti romanii care castiga prin intermediul drepturilor de autor sau al intreprinderilor individuale a venit ziua scadentei. Desi ofera prea putine, Statul roman cere mai multe. Insa, dincolo de reducerea veniturilor pentru o parte importanta din populatia activa, fiscalitatea romaneasca e haos. Ordonanta de Urgenta care impune plata noilor contributii se contrazice cu insasi normele ei de aplicare. Consultantii acuza in cor amatorismul cu care aceste reglementari au fost redactate. Au fost semnalate cel putin trei inadvertente intre litera legii si normele sale de aplicare, solicitandu-se clarificari din partea autoritatilor. Clarificari care, desigur, au intarziat pana in al doisprezecelea ceas, cum intarziata a fost si emiterea hartogariei de care contribuabilii au nevoie pentru a respecta litera legii.

Termenul legal de depunere a noilor declaratii fiscale de catre posesorii

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 20 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum o ora
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum 49 minute
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 2 ore
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bombă de aviație de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare, în municipiul Satu Mare

G4Media acum 38 minute
Bombă de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare. Pompierii pirotehnicieni au ridicat muniţia și au depozitat-o în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Bomba

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°