Tânărul a cucerit medalia de aur la Campionatul Naţional de Monociclism de la Cluj, prima competiţie de acest gen desfăşurată în România. La concurs au participat sportivi din toată ţara.
Cristian s-a îndrăgostit de monociclu în urmă cu doi ani, când, plecat fiind într-o vacanţă din Germania, a văzut mai mulţi tineri care îşi petreceau timpul liber plimbându-se pe o „bicicletă cu o singură roată“. După revenirea în ţară a strâns bani pentru a-şi cumpăra unul, după care a plecat din nou în Germania pentru a-şi cumpăra obiectul mult-dorit.
La Cluj nu era nimeni care să-l înveţe cum să te dai cu monociclul, motiv pentru care Cristian şi-a impus un plan autodidactic. „Mergeam în parc în Mănăştur, mă urcam pe monociclu şi mă ţineam cu mâinele de ceva bare. Petreceam câte 4-5 ore pe zi. La a treia zi, am încercat să mă desprind, nu am căzut şi de atunci merg mereu cu monociclul“, povesteşte tânărul în vârstă de 22 de ani.
A parcurs întreg oraşul pe o roată
Cristian Şomlea povesteşte că în scurt timp a reuşit să-şi creeze deprinderile şi să-şi menţină echilibrul. A traversat de nenumărate ori oraşul pe monociclu, a încercat tot felul de acribaţii, iar în scurt timp şi alţi tineri s-au arătat interesaţi de acest sport. „Veneam în centru unde săream şi mă plimbam.
Aşa m-am cunoscut cu actualii colegi de club, respectiv RLU Unicycle Team. Nu am căzut niciodată foarte rău pentru întotdeauna port cască şi apărători. În schimb, am rupt trei monocicluri până acum“, arată sportivul.
În luna iulie a acestui an, Cristian împreună cu colegii au organizat Campionatul Naţional de Monociclism, competiţie la care s-au prezentat 10 sportivi din întreaga ţară. Clujeanul a ocupat prima poziţie în urma concursului de trial.
„Din păcate, la noi monociclismul nu e un sport atât de popular. Oamenii nu ştiu că pe monociclu te poţi plimba, să mergi l