Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când simplificarea fiscală dăunează

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 august 2010 ·

Simplificarea fiscală are sens, mai ales acolo unde taxele şi impozitele sunt numeroase. Aici trebuie să includem şi taxele şi impozitele locale, care pot crea un hăţis derutant şi frustrant pentru firme şi cetăţeni. Dar simplificarea, armonizarea fiscală se cuvine să fie făcute cu grijă. Pentru a-mi susţine punctul de vedere, am în vedere o situaţie care priveşte foarte mult cetăţenii.

Mă refer la taxa pe care aceştia o plăteau pentru autorizaţia de a-şi parca automobilul în faţa casei. Parcul de automobile este mare în România şi aproape că nu este stradă în oraşele mari care să nu găzduiască maşini la marginea carosabilului. Cetăţenii care nu beneficiază de garaj (şi mulţi sunt în această situaţie) este firesc să parcheze automobilul cât mai aproape de locuinţă, preferabil în faţa casei (blocului). Autorizaţia de parcare are o utilitate incontestabilă. Ea face ordine într-o distribuţie a parcării maşinilor într-un spaţiu limitat; poate atenua/evita conflicte între cetăţeni care, altfel, ar concura nebuneşte pentru locuri de parcare. Şi, ceea ce nu este de subestimat, taxa pentru eliberarea autorizaţiei aduce venituri la bugetele autorităţilor locale (primăriilor).

Decizia de simplificare a fiscalităţii, adoptată în 2009, a condus la eliminarea taxei pentru autorizaţia de parcare. Şi aceasta s-a făcut într-o perioadă de creştere a dificultăţilor pentru bugetul public, pentru bugetele autorităţilor locale. Este greu de înţeles raţiunea pentru care s-a eliminat această taxă. Îmbrăţişarea unei viziuni, altfel lăudabilă, nu trebuie să fie lipsită de pragmatism. Cu atât mai mult într-o perioadă în care autorităţile publice sunt disperate pentru a colecta taxe şi impozite mai bine. Taxa era mică. În opinia mea, dacă ar fi fost multiplicată de câteva ori, oamenii nu ar fi protestat, având în vedere nevoia de a-şi vedea maşina parcată în faţa/în apr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

HotNews acum 31 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali, potrivit News.ro. Emil BocFoto: AGERPRES Potrivit Cl

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Europarlamentare Ungaria: FIDESZ este în frunte, dar câștigătorul moral este partidul lui Magyar cu 31%

HotNews acum 2 ore
Partidul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, este în frunte cu 43,8% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, dar câștigătorul moral este partidul de opoziție Tisza al lui Peter Magyar cu 31%, conform rezultatelor parți

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 6 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°