Conducerea Penitenciarului Poarta Albă organizează azi un spectacol de muzică uşoară şi populară, care o va avea ca invitată de onoare pe Corina Chiriac. Vor mai urca pe scenă interpreta de muzică populară Trifan Stela, alături de actorul Florin Oprică. La spectacol vor asista aproximativ 100 de persoane private de libertate, atent selecţionate din rândul celor cu un comportament adecvat, aflate în regim de detenţie semideschis şi deschis.
Spectacolul va fi transmis ulterior pe circuitul închis de televiziune al penitenciarului, pentru a putea fi urmărit şi de ceilalţi deţinuţi. Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări cultural - artistice care vor avea loc până la sfârşitul acestui an, în scopul menţinerii unui tonus adecvat în rândul persoanelor private de libertate şi perfecţionării continue pe plan educaţional, aspecte cu rol important în procesul de reinserţie psihosocială a deţinuţilor.