Şapte din 10 români se pronunţă pentru o guvernanţă economică mai puternică la nivel european, în timp ce 75% dintre cetăţenii UE consideră că o coordonare mai strânsă a politicilor economice şi financiare între statele membre ale UE ar fi eficientă în combaterea crizei economice, arată un studiu Eurobarometru realizat în primăvara acestui an şi prezentat joi de CE.Studiul indică faptul că principalele preocupări ale românilor în legătură cu criza erau situaţia eco
Şapte din 10 români se pronunţă pentru o guvernanţă economică mai puternică la nivel european, în timp ce 75% dintre cetăţenii UE consideră că o coordonare mai strânsă a politicilor economice şi financiare între statele membre ale UE ar fi eficientă în combaterea crizei economice, arată un studiu Eurobarometru realizat în primăvara acestui an şi prezentat joi de CE.
Studiul indică faptul că principalele preocupări ale românilor în legătură cu criza erau situaţia economică (47%, faţă de 40% media în UE), şomajul (39%, faţă de 48% nivelul mediu în UE), creşterea preţurilor (26%, faţă de 20% media în UE) şi asistenţa medicală (19%, faţă de 15% media în UE).
De asemenea, Eurobarometrul, realizat în perioada 7 - 19 mai pe un eşantion de 1.020 cetăţeni români, mai relevă că 91% din români apreciază drept absolut 'proastă' situaţia economiei naţionale, 48% sunt de această părere când este vorba despre economia europeană şi 52% când analizează economia mondială.
O proporţie de 68% din români sunt de părere că impactul crizei asupra pieţei forţei de muncă urmează să se facă simţit de acum încolo (faţă de 55% dintre cetăţnii UE), iar o cincime dintre români cred că acest impact a trecut deja (comparativ cu 37% dintre europeni).
Pentru 42% dintre români, guvernul este cel mai în măsură să adopte acţiuni eficiente pentru limitarea eficientă a urmărilor criz