Etatismul, autoritarismul şi cancerul birocraţiei ne răpesc orice şansă de a progresa.
Dacă răsfoieşti regulat marile cotidiene şi ziare financiare ai sentimentul furtunii care se pregăteşte. După ce am trecut printr-un cutremur, există parcă presentimentul unei alte nenorociri. Sub zâmbetul şi optimismul de circumstanţă al politicienilor, sub atitudinea aparent puternică a oamenilor de finanţe se ascunde pur şi simplu frica. Palidele semne de revenire economică în Germania şi Franţa nu dau garanţia că întregul continent se va întoarce la creştere prea curând. Dimpotrivă. Se adâncesc disensiunile, se accentuează diferenţele între ţări şi regiuni. Nu speriaţi vânatul, da' scapă cine poate. Cam asta e deviza decidenţilor din toate domeniile.
În arsenalul politicienilor de pretutindeni încep să se insinueze populisme, protecţionisme, paternalisme, chiar naţionalisme, doar-doar vor fi recucerite voturile cetăţenilor sătui de guralivi. Nu întâmplător ţiganii sunt trimişi în România sub numele de rromi. Ar fi pasămite o denumire corectă politic. De fapt, se strecoară ideea perversă că problema ţiganilor n-ar fi una europeană, ci a unei ţări oarecare din sud-estul continentului. Ipocrizia merge mult mai departe când e vorba de împrumuturi, finanţări, investiţii, dezvoltări strategice. Banii şi energia sunt, de fapt, singurele motivaţii reale ale jocului de putere pe continentul nostru. E un joc pe care dacă n-ai învăţat sau nu eşti capabil să-l joci ai cruce la căpătâi de mult, fără să ştii măcar unde eşti. Noi nu îl putem juca. În 20 de ani nu am fost în stare să cernem o elită politică. S-au suit în cârca oamenilor tot felul de neputincioşi. Cu tupeu de golan din port au devenit cauzaşi ai partidelor, oşteni de nădejde ai ambiţiilor şi intereselor personale.
Pe lângă bolile celorlalţi europeni, noi adunăm încă trei cu mult mai grave decât la alţii. Etatis
