Mobilierul stradal din municipiul considerat unul dintre cele mai frumoase din ţară este devastat de propriii locuitori. Şefii Primăriei sunt nevoiţi să aloce constant bani pentru repararea băncilor şi a coşurilor de gunoi, în loc să facă noi achiziţii.
Deşi se laudă cu un oraş frumos, apreciat de turişti, pietrenii nu pot trece cu vederea scrierile de pe pereţii blocurilor, ori alte urme lăsate de vandalii care au ales să-şi descarce nervii pe mobilierul urban din Piatra Neamţ. Coşuri de gunoi smulse de pe stâlpi şi numeroase bănci rupte sau scrijelite populează centrul urbei de la poalele Pietricicăi.
„Avem 108 bănci rupte în oraş, cele mai multe chiar în zona centrală. Avem chiar o statistică, pe străzi, în acest sens. Numai pe bulevardul Traian sunt 36 de bănci care necesită reparaţii“, a declarat Radu Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Costurile pentru reabilitarea lor nu sunt deloc de neglijat. Cu banii cheltuiţi cu repararea a zece bănci stricate, municipalitatea ar putea să monteze una nouă în zonele în care nu există.
Coşurile de gunoi, transformate în saci de box
Nici coşurile de gunoi de pe străzi n-au scăpat de furia teribiliştilor. Pietrenii spun că le văd la tot pasul şi că strică aspectul îngrijit al oraşului. „Dacă mergi prin Centru e imposibil să nu vezi unul distrus şi la o distanţă de câţiva metri altul la care e rupt capacul, sau care e smuls de pe stâlp cu totul. E păcat că unii nu respectă oraşul“, a spus taximetristul George Chirilescu. Repararea unui coş costă câteva zeci de lei, iar achiziţionarea unuia nou 100 de lei.
Dacă în Centru sunt amplasate la tot pasul, pietrenii din cartierele mărginaşe cred că la ei ar mai trebui câteva. Bugetul Primăriei este însă folosit momentan pentru reparaţii şi nu pentru noi investiţii. „În funcţie de buget şi de solicitări vom continua montarea de coşuri de g