Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, senatorul Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că formaţiunea sa va depune, la Camera Deputaţilor, în prima săptămână a sesiunii ordinare, o moţiune simplă pe Agricultură, în care va solicita demisia ministrului Mihai Dumitru.
"Departamentul de Agricultură al PSD a finalizat textul moţiunii simple pe teme de Agricultură, pe care o vom depune la Camera Deputaţilor în prima săptămână a sesiunii ordinare", a declarat Olguţa Vasilescu.
Ea a precizat că textul propus de Departamentul de Agricultură al PSD va fi supus aprobării Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, care se va reuni luni.
Olguţa Vasilescu a adăugat că PSD va solicita, în cadrul moţiunii simple, demisia ministrului Agriculturii, Mihai Dumitru, pentru pagube de 1,4 miliarde de Euro pe care statul român le-a înregistrat în anul 2010 din cauza neimplicării sale şi a politicilor "proaste" pe care le-a promovat.
Camera Deputaţilor este convocată pentru miercuri, 1 septembrie, începând de la ora 14.00, în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2010.
Şi Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi dimineaţă, ca sesiunea ordinară de toamnă a Senatului să înceapă miercuri, 1 septembrie, cu şedinţă de plen.
Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, senatorul Olguţa Vasilescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că formaţiunea sa va depune, la Camera Deputaţilor, în prima săptămână a sesiunii ordinare, o moţiune simplă pe Agricultură, în care va solicita demisia ministrului Mihai Dumitru.
"Departamentul de Agricultură al PSD a finalizat textul moţiunii simple pe teme de Agricultură, pe care o vom depune la Camera Deputaţilor în prima săptămână a sesiunii ordinare", a declarat Olguţa Vasilescu.
Ea a precizat că textul propus de Departamentul de Agricultură al PSD va fi supus aprobării Biroului Perm