Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Marian Rădoi, un judoka foarte ambiţios

Publicat in Adevarul, vineri 27 august 2010 ·

Este elev al Liceului cu Program Sportiv din Slatina şi practică judo de cinci ani. Visează să devină campion naţional, iar pentru a atinge această performanţă se antrenează zilnic.

A mers la o sală de judo pentru prima dată în clasa a pattra. A fost dragoste la prima vedere. I-a plăcut foarte mult, iar de atunci vine în fiecare zi la sală, cu acelaşi entuziasm. A participat la foarte multe concursuri unde a obţinut rezultate foarte bune, clasându-se pe podium de fiecare dată. Spune că cea mai mare contribuţie în dezvoltarea unui luptător o are antrenorul său. „În clasa a patra am fost cu tatăl meu să mă înscriu la judo şi mi-a plăcut de prima dată cum am păşit în sală. Antrenorul nostru ştia să ne facă fericiţi şi să îndrăgim acest sport. Ne scotea în fiecare săptămână la un suc şi la prăjituri. La început făceam antrenamente destul de uşoare, După câteva luni am început să ne antrenăm serios şi să învăţăm procedee”, a spus tânărul judoka.

„Numai prin multă muncă şi ambiţie poţi reuşi”

A învăţat foarte multe de-a lungul carierei de sportiv, iar cel mai de preţ lucru consideră că este determinarea şi ambiţia. „Cel mai greu meci din viaţa mea l-am avut anul trecut, la Constanţa, cu campionul european. Am pierdut meciul în 30 de secunde şi am învăţat că numai prin multă muncă şi ambiţie poţi reuşi. Această înfrângere m-a ambiţionat şi mai mult”, ne-a mărturisit Marian. Este elev al Liceului cu Program Sportiv şi reuşeşte să meargă pe două planuri, atât cu şcoala cât şi cu antrenamentele zilnice. Se bate la categoria 73 de kilograme şi speră ca la următorul campionat naţional să-şi îndeplinească visul, să devină campion naţional. Pentru acest lucru se antrenează în fiecare zi, chiar dacă este în vacanţă. Cea mai bună clasarea la campionatele bnaţionale este locul trei „Nu-mi place să stau degeaba. Prefer să-mi petrec timpul în sală, la antre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°