Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVOLUŢIE: Umbrărescu conduce topul celor mai profitabili constructori

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 august 2010 ·

Primii 10 constructori cu capital romănesc au înregistrat anul trecut căştiguri brute de 213 mil. euro, nivel similar cu cel din 2009, chiar dacâ piaţa construcţiilor s-a contractat cu 17% în aceeaşi perioadâ. Topul este condus de constructorii specializaţi în lucrâri de in­frastructurâ care au fost implicaţi în principal în reabilitarea de drumuri naţionale şi strâzi din principalele oraşe din ţară.

Omul de afaceri Dorinel Umbrârescu (foto, centru) din Bacâu, care deţine companiile Spe­dition UMB şi Tehnostrade, a obţinut anul trecut un profit brut cumulat de 101,4 mil. euro cu cele douâ businessuri, în creştere cu 10% faţâ de anul precedent, deşi anul trecut a fost primul an de crizâ pentru piaţa construcţiilor din 2000 încoace.

Cele douâ companii din Bacâu au căştigat în ultimii trei ani contracte pe bandâ rulantâ de la Compania Naţionalâ de Autostrâzi şi Drumuri Naţionale din Romănia (CNADNR), în principal pentru reabilitarea de drumuri naţionale. Cel mai mare contract căştigat de Spedition UMB şi Tehnostrade implicâ reabilitarea drumului naţionale DN 12 (Chichiş-Topliţa) şi DN 15 (Reghin-Topliţa), cu o valoare de 741 mil. lei (circa 180 mil. euro) şi o lungime totalâ de 230,7 km, contract semnat anul trecut.

Un alt contract important căştigat de Spedition UMB, care se aflâ în derulare, este reabilitarea DN 2D (Focşani-Ojdula) cu o lungime de 118,8 km şi o valoare de 650 mil. lei inclusiv (peste 150 mil. euro). Dorinel Umbrârescu nu a putut fi contactat de ZF pănâ la închiderea ediţiei pentru a oferi mai multe detalii legate de creş­terea profitului înregistratâ în 2009.

Omul de afaceri din Bacâu ar putea sâ transforme Spedition UMB în cel mai pu­-ternic constructor din ţarâ (acum pe pri­mul loc privind cifra de afaceri fiind Rom­stra­de din Giurgiu), avănd în vedere câ a decis sâ fuzioneze prin absorbţie alte şa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 35 minute
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum o ora
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 2 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 4 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

UNTOLD răsplătește elevii de 10 ai României, prin campania „BAC DE 10”

Ziua Constanta acum 3 ore
Creatorii UNTOLD sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativă “BAC DE 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acest

Primul deces de anul acesta din cauza caniculei, în România. Un bărbat a murit în timp ce lucra la acoperişul unui bloc

Adevarul acum 54 minute
Miercuri s-a înregistrat primul deces de la noi din cauza caniculei. Este vorba despre un bărbat din Vaslui, care a fost descoperit mort pe acoperişul unui bloc, unde făcea lucrări de reparaţii.

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 2 ore
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Vremea

București
acum

34°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°