Trăia la Bucureşti în anii '80 un domn simpatic care făcea proiecţii de diapozitive din călătorii, la Casa de Cultură "Friedrich Schiller". Era ultimul descendent - nu pentru a folosi un clişeu înrădăcinat, ci pentru că era chiar ultimul, potrivit arborelui genealogic şi după ceea ce se ştie - al unei respectabile familii boiereşti olteneşti cu leagănul în judeţul Gorj. O asociam, pe bună dreptate, unui monument istoric admirabil din punct de vedere estetic, una dintre culele mai puţin cunoscute şi neintrate în circuit turistic, cea de la Groşerea (Gorj, vezi foto), în apropiere de vărsarea Gilortului în Jiu.

Nicolae Crăsnaru (născut în 1915), inginer de profesie, era fiul lui Gheorghe Crăsnaru şi al Aristeei născută Mandrea, strănepoată de frate a lui Nicolae Bălcescu. De altfel această înrudire explică probabil şi prenumele său, iar la un moment dat, când l-am vizitat acasă pentru a discuta despre genealogia sa, am constatat că locuia în apropierea Bisericii Icoanei, ctitorie a Băbenilor, antecesori pe linie feminină ai istoricului şi deci şi ai săi.

Cula de la Groşerea - situată într-un remarcabil peisaj de trecere dinspre câmpia oltenească spre deal - are alături o biserică de veac XVIII, cu zugrăveli exterioare, printre care am putut descifra silueta ecvestră şi numele lui Barbu Cocoş, strămoşul pe linie feminină al Crăsnarilor din secolele XIX-XX, foşti proprietari ai culei. Potrivit arhitectului Iancu Atanasescu (în cartea sa despre culele olteneşti), cea de la Groşerea a fost construită de către Costache Săvoiu zis Surcel, a cărui fiică, Elena, s-a căsătorit cu Achil Crăsnaru. Aceştia erau părinţii magistratului Codin Crăsnaru, tatăl sus-amintitului Gheorghe Crăsnaru.

Filiaţia bărbătească a Crăsnarilor duce mai sus în timp la o altă localitate gorjeană, aflată puţin mai la nord, care a dat şi numele familiei - Crasna -, în care boierul