Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă ordon, jos bărbile!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 28 august 2010 ·

Se pare că “greii” Armatei Române nu văd cu ochi prea buni felul în care subalternii lor respectă disciplina cazonă, motiv pentru care au acţionat în consecinţă.

Recent, ei au reactivat un ordin vechi de mai bine de 20 de ani, prin care bărboşii sunt obligaţi să renunţe la podoaba facială.

Ras, tuns şi frezat. Aşa trebuie să se prezinte orice militar din structurile Armatei Române la poarta unităţii unde lucrează. Şi asta pentru că, de aproape o săptămână, mai-marii de la MApN au găsit de cuviinţă să scoată de la naftalină un ordin vechi, aplicat încă de pe vremea lui Ceauşescu, prin care militarilor de orice grad li se interzice să mai poarte barbă. Ordinul 78 al Statului Major General, care a ajuns la urechile soldaţilor din toate garnizoanele din ţară printr-o circulară “aterizată” la serviciile “Personal”, prevede că, pe timpul executării stagiului sau atunci când poartă uniformă, militarul trebuie să aibă o frizură decentă, cu părul tuns scurt în regiunea cefei şi a tâmplelor.

Sunt permise doar mustăţile

Bărboşilor le mai rămâne doar palida consolare ca, în amintirea bărbii cu care se făleau până mai ieri, să poarte doar mustaţă regulamentară, fireşte, foarte bine îngrijită.

Şi pentru ca şefii din armată să fie siguri că disciplina e totală, subofiţerilor şi ofiţerilor li se interzice cu desăvârşire să fie tatuaţi şi să poarte, la vedere, lănţişoare, coliere, brăţări sau ghiuluri. Sunt acceptate doar verighetele. Femeile-militar au primit dispensă pentru cercei de mărimi medii şi pentru inele. În anul 2000, pe vremea generalului Mircea Chelaru, fostul şef al Armatei, şi el un bărbos, ordinul a fost îngropat, militarii nefiind obligaţi să renunţe la podoaba facială.

Militarii din Afganistan nu renunţă la barbă

Surse din cadrul Ministerului Apărării susţin că ordinul nu va fi aplicat şi în cazul bărboşilor care luptă pe fron

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 27 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 19 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 45 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 43 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 45 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°