Mă întreb de ce în România statul nu este capabil să facă nimic cum trebuie.
Incompetenţă, rea-credinţă, dezinteres? Toate la un loc? Dumnezeu mai ştie. Haosul creat săptămâna trecută la ghişeele Caselor Naţionale de Pensii şi Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar mai ales reacţia autorităţilor faţă de ceea ce s-a întâmplat acolo, depăşeşte orice limită a puterii de înţelegere. Nu vreau să aduc în discuţie decizia Guvernului de a impozita drepturile de autor. Am înţeles! Avem nevoie de bani.
Fatalitate! No comment! Însă modalitatea în care au fost trataţi cei care voiau să dea bani statului - repet, să dea bani statului - este incalificabilă. Nu se poate ca în secolul XXI, în era informatizării, oamenii să fie obligaţi să se plimbe de la o instituţie la alta, să completeze tot felul de formulare tembele, să piardă ore în şir pentru a sta la cozi interminabile. Cei care au încropit ordonanţa de modificare a Codului Fiscal nu au auzit de internet, de online banking?
Sunt convins că ştiu despre toate aceste modalităţi moderne de plată, dar nu-i interesează. De ce să-i scutească pe contribuabili de drumuri inutile, de nervi, de stres? E mai simplu să-i umiliească (sic!) pe cei care finanţează şi ţin în viaţă un aparat de stat anchilozat, obtuz şi anacronic. Adică chiar pe domniile lor. Iar dovada supremă că aşa stau lucrurile este reacţia autorităţilor faţă de situaţia jenantă în care au fost puşi mii de oameni. Nu am văzut niciun ministru să-şi ceară scuze în mod public. Nu am văzut niciun funcţionar tras la răspundere. Şi atunci, cum poţi califica o asemenea atitudine? Iertată să-mi fie lipsa de condescendenţă, dar răspunsul este unul singur: nesimţită.
Îmi permit, în calitate de contribuabil, să-i întreb pe cei care ne cer să fim solidari, să facem sacrificii, să plătim impozite şi pe aerul pe care-l respirăm, pentru ce să dăm bani sta
