Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Suinprod" Cernica vrea să lanseze o emisiune de obligaţiuni de 250 milioane de euro, dar a uitat să raporteze Bursei

Publicat in Bursa, luni 30 august 2010 ·

Acţionarul majoritar al crescătorului de porcine "Suinprod" Cernica a solicitat convocarea adunării generale (AGA) pentru a aproba o emisiune de obligaţiuni (bond-uri), în valoare de 250 milioane de euro, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Deşi compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti, compania nu a anunţat în mod corespunzător raportul privind convocarea adunării generale, aşa cum a publicat în Monitorul Oficial.

Contactată de ziarul BURSA, Anca Dumitru, directorul general al BVB, ne-a declarat: "Ne-am adresat societăţii, solicitând un raport curent cu privire la convocarea adunării generale, dar până în acest moment nu l-am primit. Totuşi, pe site-ul BVB am facut public convocatorul, conform paginii din Monitorul Oficial".

Imediat după solicitarea transmisă de BURSA reprezentanţiilor BVB, aceştia au hotărât, vineri, suspendarea acţiunilor "Suinprod" de la tranzacţionare, publicând în locul raportului pe care reprezentanţii "Suinprod" ar fi trebuit să-l trimită Bursei pagina din Monitorul Oficial unde compania a publicat iniţial anunţul de lansare a emisiunii de obligaţiuni.

Reprezentanţii "Suinprod" Cernica nu au putut fi contactaţi de ziarul BURSA pentru a oferi mai multe explicaţii cu privire la acest subiect.

Crescătorul de porcine "Suinprod" este deţinut, în proporţie de 91,17%, de compania "Farmasan", care are ca obiect principal de activitate comerţul cu produse de uz veterinar (medicamente, dezinfectanţi, aditivi furajeri, furaje şi cereale) şi producţia de furaje.

"Suinprod" Cernica, fosta "Suinprod" Bumbeşti Jiu, şi-a redus cifra de afaceri cu 38% anul trecut, până la 44,6 milioane de lei (10,5 milioane euro), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

De asemenea, profitul brut al companiei a scăzut de 4,2 ori în 2009, până la 702.000 lei (165.000 euro), cel net situându-se la 572.070 de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 56 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 41 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 37 minute
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Președintele Zelenski a ajuns în Elveţia, unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina / 57 de şefi de stat şi de guvern din toate regiunile lumii vor participa la conferinţă

G4Media acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. Kievul speră să obţină d

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 3 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 4 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei

HotNews acum 2 ore
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare. Centrul

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°