Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un episcop francez sprijina rromii de la Choisy

Publicat in Ziare.com, luni 30 august 2010 ·

Episcopul Jacques Gaillot isi exprima "sprijinul" pentru cei aproximativ 80 de rromi adapostiti intr-o sala de sport in Choisy-le-Roi, Franta.

Oamenii au fost expulzati din tabara nomada in care locuiau inca din 12 august, precizeaza Le Figaro.

"Am venit pentru a aduce sprijinul meu modest pentru rromi", a declarat episcopul de Partenia (Algeria), la un miting organizat duminica seara, intr-o sala de sport, impreuna cu cincizeci de reprezentanti ai asociatiilor umanitare si politice.

"Rromii sunt fiinte umane ca noi, ei au familii ca si noi... Sper ca intr-o zi vor fi adapostite, copii lor vor merge la scoala, iar ei isi vor gasi de lucru", a adaugat eminenta sa, episcopul Gaillot.

"Acesta este rolul Bisericii, de a protesta atunci cand oamenii sunt tratati in felul acesta", a declarat el pentru AFP.

Au trecut 17 zile de cand zeci de familii de rromi traiesc precar in sala de sport, pusa la dispozitie de municipalitatea Choisy-le-Roi.

Dupa ce initial s-a referit la o "solutie provizorie", care urmeaza sa fie finalizata inainte de inceperea anului scolar, Consiliul municipal a decis ca familiile "nu vor iesi din sala de sport fara cazare alternativa", declaratia a fost data pentru AFP, de primarul Daniel Davisse.

"Speram ca statul va lua masurile care se impun pentru a fi reinstalati", a declarat primarul, adaugand ca a contactat Ministerul de Interne, Imigrare si Educatie, referitor la scolarizarea copiilor rromi.

Davisse sustine ca municipalitatea a cheltuit, din 12 august, peste 80.000 de euro pentru cazarea si masa familiilor de rromi, adaugand ca "se va emite un proiect de lege pentru romii din toate departamentele franceze".

Episcopul Jacques Gaillot isi exprima "sprijinul" pentru cei aproximativ 80 de rromi adapostiti intr-o sala de sport in Choisy-

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 6 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 7 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 7 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°