Trenul, format din 15 vagoane de epocă, reface anual traseul dintre Paris şi Istanbul. Cele şase zile de călătorie îi costă pe excentricii turişti circa 7000 de euro.
Celebrul tren, care a legat pentru prima dată Parisul de Istambul în 1883, este cunoscut în întreaga lume pentru luxul pe care îl oferă. Vagoanele trec prin Zurich, Veneţia, Viena, Budapesta, Sinaia şi Bucureşti. Regula generală pe care trebuie să o respecte pasagerii este vestimentaţia, care trebuie să fie similară cu cea din anii ’20, adică perioada în care au fost construite actualele vagoane.
Cei 95 de pasageri, care au intrat duminică seara în ţara noastră şi care provin chiar şi din America sau Australia, beneficiază de cele mai luxoase condiţii şi cele mai fine meniuri ale bucătăriei franceze, cu 12 feluri de mîncare, in fiecare zi.
“Pentru mic dejun şi cină am făcut cumpărături la Budapesta. Am gătit piept de pui cu trufe, roşii coapte şi zucchini, platou cu cele mai fine brânzeturi, iar la final o piramidă de ciocolată cu banană. Compun meniul în aşa fel încât să mulţumesc toată clientela”, a declarat Christian Bodiguel, bucătar şef Orient Express.
Pentru majoritatea călătorilor, trenul Orient Express este un mit. Cei mai mulţi oameni care au călătorit cu el au fost nobili şi chiar familii regale, vip-uri şi oameni de afaceri.