Domnule profesor, având în vedere că în septembrie urmează o nouă sesiune de admitere în învăţământul superior, cum se situează acum acest sector al educaţiei?
P.A. La zece ani după asimilarea în România a ciclurilor de studii Bologna, sistemul de învăţământ şi-a cristalizat structurile şi specializările, atât în ceea ce priveşte licenţa, cât şi masteratul şi doctoratul.Concret, astăzi funcţionează în cele 106 universităţi acreditate 325 de programe de studiu de licenţă şi peste 1800 de programe de studiu de masterat. Numărul total de studenţi, cumulând învăţământul de stat cu cel privat, depăşeşte 800.000. Se poate aprecia că din punct de vedere cantitativ învăţământul superior satisface nevoile de instruire ale tinerei generaţii. Numărul de studenţi la master este aproape jumătate faţă de cel de la licenţă.
Se vorbeşte mult de slaba calitate a învăţământului, în general. Care ar fi cauzele şi ce ar trebui făcut, cel puţin la nivelul învăţământului superior ?
P.A. Aspectul cantitativ de care vă spuneam nu are însă echivalentul necesar în cel calitativ. Chiar dacă majoritatea absolvă studiile, nivelul de pregătire este în multe situaţii discutabil sau chiar precar. Consider că principala cauză o constituie sistemul de finanţare al învăţământului, şi nu atât lipsa fondurilor, cât alocarea lor per student. Deoarece studentul reprezintă în principal «unitate de finanţare», universităţile sunt nevoite să «achiziţioneze» şi să păstreze cât mai mult astfel de «unităţi de finanţare» făcând chiar dramatice concesii în ceea ce înseamnă evaluarea pregătirii studenţilor sau chiar în anumite cazuri inclusiv pregătirea studenţilor. Este cert că nu se poate continua astfel. Cu atât mai mult cu cât în Uniunea Europeană, din care facem parte, cerinţele se referă deja nu numai la cunoştinţe, ci mai ales la competenţe. Întreaga filosofie a formării absolvenţilo
