De la înălţimea funcţiei sale de consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu lansează, din când în când, petarde politice, după principiul prostului care aruncă o piatră în apă şi al celor zece înţelepţi care se chinuiesc s-o scoată. (Dar Sebastian Lăzăroiu nu e prost deloc.)

În acest registru trebuie citită, în primul rând, postarea lui de pe blogary.ro. Într-un moment în care principalele partide fac şi refac planuri (de remaniere, de moţiune de cenzură, de anticipate, de erodare şi de te mai miri ce), marele strateg de la Cotroceni le-a pus în braţe un măr otrăvit (ca să intrăm în atmosferă).

Fitilul aruncat are tot ce-i trebuie ca să fie rostogolit cum se cuvine: cifre, aluzii, o oarecare plauzibilitate, culoare şi Disneyland. Câte puţin din fiecare, numai bine cât să alcătuiască o tocăniţă de tot hazul.

Principalul rost al analizei propuse de consilierul prezidenţial este acela de a aduce vorba despre partidul OTV. Din moment ce ditamai Sebastian Lăzăroiu îi acordă aşa multă importanţă, apăi nu-i de joacă, ar trebui să spună măcar nouă din cei zece înţelepţi despre care vorbeam mai sus. Iac-aşa, cu mici proptele şi mari fitile, Dan Diaconescu devine politician frecventabil. Trecerea de la mogul bun la martir s-a făcut deja de ceva vreme, deci suntem în grafic.

Cui îi foloseşte intrarea partidului-garsonieră în sondaje? Întrebarea este retorică. Dacă acest partid chiar va fi înfiinţat şi dacă el chiar va ajunge să participe la alegeri, atunci eventualii lui votanţi ar fi: a) pesedişti care nu mai ştiu ce să creadă (şi, în general, nici nu credeau prea multe, luau de bune toate lozincile socialiste); b) pedeliştii furaţi de la PSD şi PRM; c) deznădăjduiţii fără prea mult har, care se mai uită în gura lui Corneliu Vadim Tudor; d) o parte dintre hipnotizaţii OTV care nu s-ar fi dus la vot pentru vreunul dintre partidele