Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea laudă în faţa ambasadorilor români noul brand turistic al ţării

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Ministrul dezvoltării regionale şi al turismului, Elena Udrea, prezentă miercuri la reuniunea anuală a diplomaţiei române, a lăudat noul brand turistic al României, în ciuda acuzaţiilor de plagiat ce au însoţit lansarea acestuia, spunând că este "profesionist făcut" şi are "o bază ştiinţifică"

"Luna iulie a acestui an a marcat lansarea brandului turistic internaţional al României şi aş vrea să spun încă o dată că este pentru prima dată când România are un brand turistic naţional profesionist făcut, bazat pe studii şi cercetări la nivel naţional şi internaţional şi care plasează ţara noastră pe piaţa internaţională de turism pornind de la domeniile, sectoarele, în care suntem azi competitivi", a declarat Elena Udrea în faţa ambasadorilor.

Brandul turistic al României a fost lansat la sfârşitul lunii iulie, la Shanghai,cu ocazia zilei României în cadrul Expoziţiei Mondiale. Deşi ministerul a ţinut să păstreze secretul în legătură cu noul brand al României, în ajunul lansării s-au scurs informaţii în presă şi s-a aflat care va fi sloganul sub care va fi promovat brandul de ţară: "Explore the Carpathian garden". După ce mai mulţi specialişti au criticat acest slogan, spunând că este neinspirat, imediat după lansarea oficială a brandului de ţară la Shanghaiau apărut acuzaţii că logo-ulce însoţeşte brandul - o frunză stilizată - este copiat de pe internet, de pe un site special de unde se putea achiziţiona cu 200 de euro. Elena Udrea a declarat atunci, în legătură cu zvonurile apărute privind plagiatul logo-ului, că întreg conceptul a fost cumpărat cu toate drepturile de autor (pentru care s-au plătit 850.000 de euro)şi că situaţia este legală.

Noulbrand de ţarăa fost conceput şi va fi promovat cu finanţare din fonduri europene, potrivit Ministerului Turismului. Suma alocată până la finalul anului 2013 se ridică la 75 milioane de euro.

Ministr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°