Comunitatea internaţională trebuie să transmită un mesaj clar Iranului, dacă regimul de la Teheran continuă să o sfideze, dezvoltând armament nuclear. Chiar dacă acest lucru ar însemna o ofensivă militară. Declaraţia incendiară a fost făcută de fostul premier britanic, Tony Blair, într-un interviu de promovare a cărţii autobiografice "A Journey" (O călătorie) lansate astăzi, potrivit The Telegraph. Sursa: REUTERS
"Este total inacceptabil ca Iranul să deţină arme nucleare. Cred că trebuie să fim pregătiţi să îi confruntăm. Militar, dacă va fi necesar", avertizează Blair, în interviul acordat BBC.
Nu regertă războiul din Irak
În privinţa angajării ţării sale, alături de SUA, în războiul din Irak, fostul premier britanic îşi întăreşte declaraţiile precedente.
Blair reafirmă că invazia Irakului în martie 2003 a fost justificată, atâta vreme cât Saddam Hussein reprezenta un pericol şi ar fi putut dezvolta arme de distrugere în masă, scrie Reuters.
Mai jos, câteva declaraţii extrase din volumul lansat astăzi de fostul şef al guvernului de la Londra:
Despre intervenţia americano-britanică
"Nu am cum să regret decizia intrării în război"
"N-am anticipat nici rolul Al-Qaida, nici al Iranului."
Despre victimele confictului
"Ei sunt morţi, iar eu, cel care a luat deciziile ce au dus la pierderea vieţii lor, eu sunt cel care trăieşte. A fi indiferent la asta ar însemna să fii inuman."
"Regret cu fiecare fibră a fiinţei mele pierderea celor care au murit."
Despre George Bush
"Am ajuns să îl îndrăgesc, să-l admir pe George. Recent am fost întrebat care dintre liderii politici pe care i-am întâlnit a fost cel mai integru. George a fost de departe primul pe listă... El a fost (...) un adevărat idealist."
În cei zece ani cât a oc