Deşi exista perspectiva ca în România cultura de cânepă să devină una dintre cele mai profitabile, după anii '90, pe fondul unei isterii generate de presupusele calităţi izotrope şi halucinogene ale acestei plante (deşi conţinutul unor astfel de compuşi în speciile de cânepă românească este unul infim), s-au adoptat o serie de prevederi legale ce au dus la un declin accentuat al acestei culturi, foarte răspândite şi în vestul ţării. Astăzi, puţinii producători care au mai rezistat în domeniu, în Timiş, trebuie să facă faţă unui adevărat labirint birocratic şi unei campanii excesive, inutile şi nejustificate de controale din partea autorităţilor. Aceasta în condiţiile în care cânepa se cultivă fără probleme, pe suprafeţe imense, în foarte multe ţări vest-europene.
Prevederi legislative după ureche
Pe fondul campaniilor excesive de controale din partea Poliţiei, foarte mulţi cultivatori de cânepă, inclusiv din Timiş, au renunţat la această cultură care putea fi una dintre cele mai profitabile din România, şi ar fi putut reprezenta chiar o şansă de resuscitare a sectorului agricol. Dacă încă din anii '90 suprafeţele cultivate cu cânepă au început să scadă treptat, lovitura de graţie a venit în anul 2000 când, prin Legea 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cânepa era inclusă pe lista plantelor a căror cultivare e controlată strict de stat. Legea nominaliza în acest sens cannabisul, rezina de cannabis şi uleiul de cannabis, fără să facă o distincţie între cannabis sativa (planta tehnică cultivată în România, pentru fibre, cu un conţinut psihotrop infim) şi cannabis indica (plantă cu conţinut psihotrop ridicat, ale cărei seminţe sunt aduse din import şi cultivate ilegal de traficanţii de droguri).
Imediat după apariţia acestei legi, majoritatea cultivatorilor au fost trataţi de autorităţi ca potenţ