Radu Anton Roman obişnuia să spună, despre alivenci, astfel: "În pronunţia moldavă, cuvântul mă înduioşează până la lacrimi şi mă face să-mi doresc alivenci tot restul vieţii"... Nu ştiu dacă doamna Mărioara Munteanu, din Piatra-Neamţ ("din Piatră", cum ar fi spus Creangă), a citit această mărturisire a ilustrului antropolog culinar român, însă ne-a trimis, la concursul "Scrieţi şi voi poveştile bucătăriei româneşti", o reţetă de "Alivancă pe varză", aşa cum se face în zile friguroase de toamnă târzie în ţinutul nemţean. Cum spuneam şi altădată, paginile rezervate capitolului "Cartea vie a bucătăriei româneşti" (volumele şase şi şapte din cartea de bucate a lui Radu Anton Roman publicată de Jurnalul Naţional) au fost insuficiente pentru a pune în valoare toate reţetele trimise de dumneavoastră pe adresa redacţiei (De aceea vom publica şi în această ediţie a Jurnalului de bucătărie o parte din ele...).

Scrisoarea Mărioarei Munteanu - deşi are patru reţete - s-a dovedit a fi săracă în informaţii despre autoare. Ea ne scrie doar: "Sunt o moldoveancă trecută de prima tinereţe, care a crescut şi şi-a crescut copiii în spiritul valorilor adevărate. Consider că bucătăria bunicelor şi a mamelor noastre merită din plin să fie considerată parte a unui tezaur naţional. Vă felicit pentru iniţiativă şi îmi doresc ca toţi cei care vor găti după reţetele mele să simtă dulceaţa timpurilor de demult". Între aceste reţete vechi se mai află cea de borş cu sfeclă şi cea de clătite cu ceapă şi slănină, la cuptor.

"CLĂTITE CU URDĂ, MĂRAR ŞI IUBIRE"

Aşa a numit tanti Mărioara reţeta pe care v-o propunem acum. Gustoase clătite! Şi vă spun pe drept cuvânt, pentru că le-am încercat în bucătăria redacţiei. Însă vă mărturisesc că o nedumerire tot am. Ştiu câte grame de făină, câţi mililitri de lapte trebuie să pun în foaia de clătită. Cunosc gramajele pentru um