Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a stabilit lotul pentru grupe » Cu Szekely în Europa League!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 2 septembrie 2010 ·

Mijlocaşul dreapta a trecut cu bine testele medicale, de luni va reîncepe antrenamentele cu echipa, iar Ilie Dumitrescu l-a trecut pe lista UEFA

Dacă mijlocaşul nu va putea intra la Liverpool, atunci sigur va juca împotriva lui Napoli, pe 30 septembrie

Ilie Dumitrescu a avut parte de o surpriză plăcută ieri. Înainte de a creiona componenţa listei UEFA pentru meciurile din Europa League, a fost asigurat de medicul Radu Paligora că Janos Szekely va fi apt de joc pentru această competiţie. Recuperarea lui Janos a decurs mai bine decît se estima iniţial.

Mijlocaşul dreapta va avea de urmat un program strict de teste şi antrenamente, dar sînt şanse că joace cîteva minute în chiar primul meci din grupe, cel de la Liverpool (16 septembrie).

Programul lui Szekely

1. La începutul acestei săptămîni a efectuat teste medicale, care i-au ieşit foarte bine.

2. Ieri a făcut antrenament la sala de forţă, lucru pe care îl va repeta şi în zilele următoare.

3. Va fi supus unor teste care să demonstreze cît de pregătit e din punct de vedere fizic.

4. De luni, va intra la antrenamente cot la cot cu colegii săi.

5. Va avea nevoie de un ciclu săptămînal de pregătire pentru a putea intra 15-20 de minute într-un meci oficial.

6. După două-trei meciuri în care să fie folosit pe final de meci, ar putea intra în calcule ca titular.

Ricardo şi Apostol pe lista UEFA

Pe lîngă Szekely, pe tabelul trimis la forul european apar şi doi dintre jucătorii luaţi de la Urziceni: Ricardo şi Apostol. Zapata e un caz aparte: el nu a fost inclus pe listă, însă regulamentul UEFA permite ca un portar care se accidentează sau e suspendat să fie înlocuit pe parcurs.

21 de jucători pe listă

Portari: Tătăruşanu, C. Lungu

Fundaşi: Emeghara, Bonfim, Gera

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 53 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 43 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 57 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 33 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 50 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°