Românul nu prea ştie (ori a uitat) gustul cărnii de ied. Doar pe ici, pe colo mai întâlnim câte un gospodar care ştie să preţuiască bucatele pregătite din cărniţa dulce şi fragedă a acestui animăluţ zburdalnic (ăi mici n-ar trebui să ştie din ce e făcută mâncarea, mai ales dacă tocmai au citit "Capra cu trei iezi", că s-ar putea să nu se atingă de tocăniţa din farfurie - dar asta e altă problemă!). Ideea e, dragilor, că, dacă n-aţi încercat până acum tocana asta, ar trebui s-o faceţi.
REŢETA BUNICILOR
Reţeta am primit-o de la Octavian Antonescu din Cluj-Napoca, din scrisoarea căruia spicuim: "Când eram copil, în satul nostru de pe apa Mureşului, bunicul era meşter mare în pregătit tocană de ied la ceaun. Mai întâi tăia carnea în bucăţi potrivite, pe care le rumenea în uleiul înfierbântat în ceaun şi le scotea alături. În grăsimea care rămânea prăjea câteva cepe (mari cât pumnul) tăiate mărunt. Când începeau să sticlească turna puţină apă şi lăsa să fiarbă ceapa înăbuşit până se făcea ca o cremă. Atunci punea la loc carnea în ceaun, adăuga piper, sare, foi de dafin şi supă de carne (sau de legume: morcovi, ţelină, păstârnac, fierte toate împreună) şi lăsa pe foc mic vreme de aproape o oră. Când carnea era bine înmuiată, tocana urma să se facă mai departe în două moduri. Fie adăuga suc de roşii sau bulion diluat cu apă şi mai dregea gustul cu sare şi boia, fie făcea un fel de rântaş din făină călită în ulei, subţiată cu supă de carne în care s-a dizolvat şi un păhărel de smântână de casă, grasă. Mâncarea asta, la masa bunicilor, era bună cu mămăligă tăiată cu aţa. Cine pofteşte poate să pună alături cureti (varză) murat sau gogoşari la oţet". Românul nu prea ştie (ori a uitat) gustul cărnii de ied. Doar pe ici, pe colo mai întâlnim câte un gospodar care ştie să preţuiască bucatele pregătite din cărniţa dulce şi fragedă a acestui animăluţ zburdalnic (ăi
