Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tocăniţă de ied ca pe valea Mureşului

Publicat in Jurnalul, joi 2 septembrie 2010 ·

Românul nu prea ştie (ori a uitat) gustul cărnii de ied. Doar pe ici, pe colo mai întâlnim câte un gospodar care ştie să preţuiască bucatele pregătite din cărniţa dulce şi fragedă a acestui animăluţ zburdalnic (ăi mici n-ar trebui să ştie din ce e făcută mâncarea, mai ales dacă tocmai au citit "Capra cu trei iezi", că s-ar putea să nu se atingă de tocăniţa din farfurie - dar asta e altă problemă!). Ideea e, dragilor, că, dacă n-aţi încercat până acum tocana asta, ar trebui s-o faceţi.

REŢETA BUNICILOR

Reţeta am primit-o de la Octavian Antonescu din Cluj-Napoca, din scrisoarea căruia spicuim: "Când eram copil, în satul nostru de pe apa Mureşului, bunicul era meşter mare în pregătit tocană de ied la ceaun. Mai întâi tăia carnea în bucăţi potrivite, pe care le rumenea în uleiul înfierbântat în ceaun şi le scotea alături. În grăsimea care rămânea prăjea câteva cepe (mari cât pumnul) tăiate mărunt. Când începeau să sticlească turna puţină apă şi lăsa să fiarbă ceapa înăbuşit până se făcea ca o cremă. Atunci punea la loc carnea în ceaun, adăuga piper, sare, foi de dafin şi supă de carne (sau de legume: morcovi, ţelină, păstârnac, fierte toate împreună) şi lăsa pe foc mic vreme de aproape o oră. Când carnea era bine înmuiată, tocana urma să se facă mai departe în două moduri. Fie adăuga suc de roşii sau bulion diluat cu apă şi mai dregea gustul cu sare şi boia, fie făcea un fel de rântaş din făină călită în ulei, subţiată cu supă de carne în care s-a dizolvat şi un păhărel de smântână de casă, grasă. Mâncarea asta, la masa bunicilor, era bună cu mămăligă tăiată cu aţa. Cine pofteşte poate să pună alături cureti (varză) murat sau gogoşari la oţet". Românul nu prea ştie (ori a uitat) gustul cărnii de ied. Doar pe ici, pe colo mai întâlnim câte un gospodar care ştie să preţuiască bucatele pregătite din cărniţa dulce şi fragedă a acestui animăluţ zburdalnic (ăi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 38 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 29 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°