CFR Cluj şi Universitatea Cluj au ţinut capul de afiş al transferurilor din Liga I în ultimele două zile. Dacă feroviarii se pregătesc, în special, pentru debutul în Liga Campionilor, „studenţii" au în cap confruntarea directă cu rivalii din Gruia, ce va avea loc la finalul acestei luni. Primii au mutat CFR-iştii, care l-au adus pe Roberto De Zerbi, definitiv, şi l-au împrumutat pe Tomas Costa, pe un sezon, de la FC Porto. Imediat, alb-negrii au contracarat cu Alexandru Păcurar, de la Steaua Bucureşti şi cu Adrian Piţ, fost jucător la AS Roma. Chiar dacă venirea lu Piţ nu a fost confirmată oficial de către reprezentanţii echipei clujene, fostul jucător plecat în Italia de la UTA Arad este dat ca sigur la „U" de către presa din peninsulă. „Piţ a refuzat transferul la Ternana şi a preferat să se întoarcă în ţara sa, unde va evolua pentru Universitatea Cluj. Nu este vorba de echipa antrenată de către Andrea Mandorlini şi care va juca cu AS Roma în grupele Ligii Campionilor, ci de cealaltă echipă a oraşului", a scris un site de ştiri din Italia.
Pregătiri de derby
Celălalt jucător venit din Italia, CFR-istul Roberto de Zerbi, va sta de această dată mai mult de o jumătate de sezon în Gruia, după ce a fost cumpărat definitiv de către feroviari. „Am avut nişte zile groaznice în ultimul timp, pentru că nu ştiam care va fi viitorul meu. Mă bucur că s-a finalizat totul până la urmă şi că voi juca în Liga Campionilor, visul oricărui fotbalist. E o adevărată provocare să joci cu Roma şi Bayern Munchen în Ligă şi e bine că antrenorul meu va fi Andrea Mandorlini, un italian de la care voi învăţa foarte repede schemele de joc", a spus italianul care a schimbat faţa echipei în majoritatea meciurilor în care a evoluat în sezonul trecut. Dacă „U" Cluj a început noul campionat mai bine decât CFR, iar feroviarii se gândesc, în următoarea perioadă, la redebutul în