Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calea succesului sportiv trece prin biserică

Publicat in Romania Libera, joi 2 septembrie 2010 · ·

Fostul selecţioner al reprezentativei de fotbal a României Anghel Iordănescu uimea asistenţa şi era privit de cele mai multe ori cu ironie când îşi făcea zeci de cruci sau pupa tot felul de iconiţe sau cruciuliţe în timpul meciurilor naţionalei. Acum, după atenţia pe care presa a început s-o acorde subiectelor pe această temă, a devenit o practică extrem de populară printre echipele de fotbal, şi nu numai, să meargă să se roage înainte de marile confruntări.

Deşi dintotdeauna aproape toţi sportivii mergeau la biserică să se roage înainte de marile competiţii, acest lucru a început să fie scos în faţă după apariţia lui Gigi Becali în fotbal, în 2002. Noul finanţator al echipei Steaua Bucureşti a atras iniţial atenţia prin interviurile pline de laude la adresa divinităţii pe care o considera element esenţial pentru obţinerea performanţelor sportive. Aşa se face că primul mare succes al Stelei, cu Becali în prim-plan, obţinut în 2005 când, în 16-zecimile Cupei UEFA a eliminat formaţia spaniolă Valencia în urma loviturilor de pedeapsă, a fost considerat mai degrabă rezultatul forţei divine.

„M-am rugat pentru că nu ştiam cât de păcătos sunt. Înseamnă că, totuşi, în inima mea Dumnezeu este şi m-a ajutat să câştigăm", a spus Becali după meci. Iar Dorinel Munteanu, la vremea aceea căpitanul echipei Steaua, i-a ţinut isonul şi a susţinut că „Dumnezeu ne-a ajutat să învingem la penalty-uri". De atunci, investiţiile în divinitate ale lui Gigi Becali au devenit din ce în ce mai mari ridicându-se la peste 30 de milioane de euro donaţi pentru biserici şi construirea a 20 de lăcaşuri sfinte. Urmând modelul şefului din Ghencea, mai întâi fotbaliştii şi apoi mulţi alţi sportivi au început să facă publice vizitele la lăcaşele de cult de dinaintea confruntărilor de marcă.

Icoana făcătoare de minuni de la Dej

Carmen Tocală, fostă jucătoare şi antrenoare, în pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 21 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°