De cateva zile am reluat in forta activitatea la Parlamentul European, dupa vacanta de vara a Legislativului. Sesiunea de toamna va fi una foarte incarcata. Aceasta saptamana a fost dedicata reuniunilor grupurilor parlamentare si comisiilor de specialitate.
Saptamana viitoare insa, ne vom deplasa la Strasbourg, unde va avea loc sesiunea plenara a PE.
Raportul din Proprie Initiativa, pe care l-am propus, privind "O mai buna guvernanta in domeniul politicii regionale a UE - proceduri de asistenta si control ale Comisiei Europene" este in curs de finalizare, urmand a fi votat in Comisia pentru Dezvoltare Regionala, la sfarsitul lunii. O alta initiativa, la care tin foarte mult, este un amendament pe care l-am depus la Raportul PE privind proiectul de buget pe anul 2011, prin care solicit Comisiei Europene finantarea un proiect pilot care sa asigure formarea si facilitarea schimbului de modele de bune practici pentru autoritatile locale si regionale.
Acest amendament reprezinta inca un pas deosebit de important in sustinerea comunitatilor locale si regionale, tocmai pentru ca vizeaza formarea celor implicati direct in gestionarea si implementarea fondurilor europene la acest nivel, unde avem mari probleme. Pentru ca, din pacate, Guvernul Romaniei nu face nimic in acest sens, o initiativa de acest gen de la nivel european va sprijini autoritatile locale, indiferent de culoarea lor politica.
Raportorul a acceptat acest amendament iar documentul final urmeaza sa fie votat luni, in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala. Tot atunci, promit sa revin cu toate detaliile si, sper, cu vesti bune pentru reprezentantii locali si regionali. De cateva zile am reluat in forta activitatea la Parlamentul European, dupa vacanta de vara a Legislativului. Sesiunea de toamna va fi una foarte incarcata. Aceasta saptamana a fost dedicata reuniunilor grupurilor