Cu concursul defectelor tuturor, o variantă recoafată a Legii Cinematografiei ameninţă să lase în continuare Noul Cinema la discreţia financiară a unui CNC nereformat. Distribuirea Fondului Cinematografic şi strategiile (sub)dezvoltării instituţionale a cinematografiei publice ar rămîne în seama anchilozei corporatiste patronate de veteranele UCIN (Uniunea Cineştilor din România)-UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Filme)-UPFAR (Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România), în simbioză cu candoarea artizanală a junelor ACRO (Asociaţia Cineaştilor din România)- APFR (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc). Există vreo ieşire? Cineastul senator Sergiu Nicolaescu este pînă într-acolo de sincer, de cinstit şi de curajos – cum îşi caracterizează ritos personajele preferate din filmele pe care le semnează –, încît nu-şi ia nici un fel de precauţii, nu dă semne că ar încerca ezitări sau temeri, nu pare să-şi imagineze nici o clipă că textele pe care le semnează, în două recente culegeri, ar putea avea în ochii cititorilor alte caracteristici şi rezonanţe, cu efect contrar celor pe care el însuşi le concepe. Mă refer la volumul cumva autobiografic, intitulat peremptoriu şi condensat Destin şi film. Destăinuirile unui cineast (Editura Axioma Print, 2009, 230 p.) şi la dosarul cu printuri la zi, în ajunul noii sesiuni parlamentare, dar cu distribuire mai largă: Opis cu documente privind Legea cinematografiei şi alte materiale referitoare la cinematografie (82 p.). Autodefinirea legiuitorului nr. 1 În ciuda speciilor şi destinaţiilor diferite, cele două lucrări sînt nu numai perfect unitare ideatic şi stilistic, dar şi identice pe alocuri, repetitive în multe puncte. Volumul editorial se deschide, înainte de prefaţa autorului – o carte de vizită, cum ar veni – cu ceea ce va relua pe parcurs, în diverse varaţii, de vreo zece ori şi vom regăs