Ilie Humiţă (23 ani), un tânăr salvamontist din Cluj, a decedat, ieri, ca urmare a unui accident produs în timpul în care acesta se afla în exercitarea misiunilor de serviciu.
Accidentul s-a produs, ieri, în jurul orei 14.00, în zona Cheilor Turzii la intrarea dinspre Sănduleşti. Salvamontistul în vârstă de numai 23 de ani se afla într-o misiune de verificare a traseurilor de căţărare pe Chei în vederea prevenirii producerii unor eventuale accidente pe viitor. În fapt, acesta efectua lucrări de curăţare şi întreţinere a cuielor de susţinere, respectiv elibera traseul de impurităţile care ar fi pus în pericol siguranţa turiştilor care fac căţărări în zonă.
La un moment dat, Iliuţă s-a agăţat de un cui, care din nefericire s-a desprins. Salvamontistul a căzut de la o altitudine de aproximativ 15-16 metri şi după aproximativ o oră în care iniţial colegii salvamontişti, după care medicii SMURD au încercat să-i readucă în funcţiune organele vitale, fără success însă, tânărul a decedat.
Potrivit informaţiilor prezentante de purtătorul de cuvând al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, în urma solicitării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, o autospecială, mai multe ambulanţe şi un elicopter SMURD în care se afla însuşi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
„S-au făcut manevre de resuscitare timp de 20 de minute fără a fi remarcate semne vitale. După 20 de minute s-a constatat decesul“, a declarat locotenentul Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt ISU Cluj. Cazul se află şi în cercetările poliţiştilor clujeni.
„Un om extraordinar“
Iliuţă Humiţă s-a încadrat în structurile Salvamont Cluj încă din timpul facultăţii. Originar din Lupeni, de mic a făcut o pasiune pentru munte, motiv pentru care a ajuns să studieze geografia la Cluj. Eugen Olariu, un prieten apropiat al salvamontistului îl carac