Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Ajutoare sociale pentru soţia-patroană a unui director din Primărie!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Deşi figurează ca administrator al unei societăţi comerciale din Tulcea soţia directorului adjunct Adinan Iusuf a primit ajutor social de la Uniunea Europeană. Directorul spune că pe merit, conform pensiei mici, uitănd să menţioneze afacerile profitabile ale familiei.

Directorul adjunct al Direcţiei pentru Întreţinerea şi Administrarea Patrimoniului din cadrul Primăriei Tulcea a ieşit vineri cu braţele pline de alimente din sediul cantinei pentru săraci din cartierul Vest. Ca un om sărman, Adinan Iusuf a dus acasă pungi cu făină, macaroane şi biscuiţi- la primă vedere beneficiind legal de condiţiile legii, respectiv de pensia mică a doamnei Nadia Iusuf, soţia sa.

„Aceste ajutoare sunt destinate celor care au venituri de maxim 400 de lei. Atât mama domnului director, cât şi soţia lui sunt trecute pe lista noastră de beneficiari, transmisă de către Casa Judeţeană de Pensii Tulcea“, a declarat directorul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială, Ştefana Zibileanu.

A uitat de firmele soţiei

Culmea neglijenţei,directorul Iusuf a uitat un mic amănunt banal, respectiv de faptul că soţia lui deţine şi administrează încă din 2004, conform datelor de la Registrul Comerţului, două societăţi comerciale- SC Lider SRL şi SC Suprem SRL. Printre altele doamna Iusuf, beneficiara pachetelor de biscuiţi pentru săraci, mai are şi magazin destinat celor mici, pe nume său „Suprem“, magazin ce comercializează produse pentru copii, de la haine până la cărucioare, paturi, etc. Mai mult, firma deţine şi un spaţiu propriu în zona comercială Vest, pe un teren cumpărat, cum altfel, de la Primărie, prin direcţia al cărei director plin a fost chiar actualul director adjuct Adinan Iusuf.

Contactată la magazinul familiei, femeia de afaceri ce a beneficiat de 13 pachete de biscuiţi s-a arătat nemulţumită de curiozitatea noastră vizavis de firmele ei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 40 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 37 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°