Mai sunt putine zile din vara aceasta fierbinte. Ii va lua locul in curand rugina toamnei. Doar vara copilariei mele e fara de sfarsit. Pot sa ma intorc acolo oricand si sa ma incalzesc la soarele ei urias. Pot oricand sa ma scald in zilele fara sfarsit si pot sa stau, de vreau, in umbra nucului drag, iar pentru asta nu trebuie decat sa trag adanc aer in piept, sa-l iau pe Tanu - Motanu in brate si sa pornesc la drum. Veniti cu mine!
Locul
Am avut norocul si bucuria sa cresc in casa bunicii mele din Maramures, departe de oras, langa o padure uriasa, al carei capat nu l-am vazut nicicand. As putea ajunge acolo si as putea s-o cercetez cu rabdarea si mintea de acuma, dar nu vreau, pentru ca sunt sigura ca orice as afla nou despre ea, orice as vedea, nici o noutate n-ar mai fi atat de mare, de surprinzatoare, incat sa depaseasca tainele pe care le-am aflat atunci, demult, cand una-doua treceam puntea peste apa Vaii Albe si ma pierdeam printre copaci. Ulita copilariei urca o panta blanda, la mijlocul careia era casa, inconjurata de atata verdeata, incat ai fi putut zice ca a crescut si ea, odata cu pomii, cu ierburile si cu florile ce o inconjurau. Gradina era uriasa. Si nici nu indrazneam sa intru in ierburile inalte, pline de ganganii iuti, fluturi colorati si bondari lenesi. Ramaneam cel mai ades pe potecuta care ducea spre izvorul cu apa rece. Acela a fost primul meu loc de joaca, in umbra racoroasa a unor pruni si a unui nuc nemaivazut de mare. Nu prea m-am jucat cu papusi, nu mi-au placut. De fapt, nici n-am avut decat una, cu capul roz, din portelan, si par moale de ata, imbracata intr-o haina albastra. Imi faceam, mai degraba, singura jucarii din frunze si ierburi, din pietricele si lemnisoare, care erau cele mai de seama comori. O pietricica slefuita de ape, cu irizatii verzui, era mai pretioasa decat orice papusa simandicoasa cu palarie s