Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii hunedoreni ameninţă cu proteste: nu vor mai primi nicio reclamaţie de la cetăţeni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Poliţiştii hunedoreni îşi vor reduce, începând din această lună, activitatea. Nu vor mai primi sesizări şi nu vor mai înregistra documente. Audierile în dosarele penale vor fi, de asemenea, amânate. Toate aceste măsuri vor fi luate drept formă de protest faţă de salariile, indemnizaţiile de hrană şi chirie scăzute.

Potrivit vicepreşedintelui Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Hunedoara, Vasile Bucuci, protestul se va concretiza prin limitări temporare ale furnizării serviciilor de siguranţă şi ordine publică. „Aceste limitări nu sunt îndreptate împotriva cetaţenilor, ci sunt o atitudine normală faţă subfinaţarea gravă în care a fost adusă Poliţia şi faţă de alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, daune produse prin incompetenţe, abuzuri manageriale şi reduceri ale drepturilor salariale”, a precizat Bucuci. Sindicaliştii care au votat pentru riposte vor, printre altele, ca salariilor să revină la nivelul din luna mai 2010, să primească integral norma de hrană şi indemnizaţia de chirie.

„Membrii SNPPC Hunedoara îsi vor limita activităţiile de furnizare a serviciilor poliţieneşti către cetăţeni, comunitate şi instituţii până la rezolvarea favorabilă a tuturor acestor obiective”, a adăugat Bucuci. Acesta a precizat că data concretă de la care vor trece la proteste va fi stabilită săptămâna viitoare, în 8 septembrie, când la sediul Poliţiei Municipale Deva va avea loc Adunarea Generala a Membrilor de Sindicat SNPPC Hunedoara, unde va participa şi un reprezentant al Biroului Electoral Central.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 37 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 41 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 41 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 33 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 49 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Horoscop pentru vineri, 24 mai 2024. Se anunță o zi bună pentru socializare

Ziua Constanta acum 7 minute
Berbec Te poti ocupa cu succes de studii, de lecturarea cartilor deosebite sau pentru a planifica un program de studiu, printr-o forma oficiala de scolarizare, alaturi de un grup de lucru, cu indrumatori, profesori de buna calitate. Interesul pentru

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°