Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Braşov, o fabrică clandestină de mezeluri a fost închisă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Braşov a decis închiderea unei societăţi care fabrica, fără nicio autorizaţie, preparate din carne. Tupeul producătorului i-a surprins chiar şi pe inspectorii CJPC Braşov.

La „fabrica" de pe strada Tâmpei nu se produceau doar mezelurile, ci erau şi valorificate într-un fel de magazin, situat la intrarea în curtea imobilului.

Potrivit şefului CJPC Braşov, Ionel Spătaru, la locul unde se produceau mezelurile au fost găsite, în două încăperi, utilaje specializate, dar acestea erau amplasate într-un spaţiu impropiu desfăşurării acestei activităţi.

„Deoarece societatea nu avea autorizaţie de funcţionare şi nici avizul sanitar-veterinar, s-a luat decizia acordării a două amenzi, de câte 10.000 de lei, şi am dispus suspendarea activităţii de procesare a cărnii",a precizat Ionel Spătaru.

Şeful CJPC Braşov a mai anunţat că s-au desfăşurat controale în mai multe supermarketuri, referitoarea la comercializarea de produse care fac parte din campanii promoţionale încheiate.

„Dintre cei 119 agenţi economici care au fost verificaţi, am găsit probleme la 59 dintre aceştia. Au fost depistate situaţii în care se vindeau produse, cum ar fi napolitanele cu cremă de cacao, sub sigla publicitară a unor campanii promoţionale expirate, care determină inducerea în eroare a consumatorilor", spune Spătaru.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 56 minute
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 47 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 59 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 22 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 56 minute
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

UPDATE - Consultări la Palatul Victoria pentru calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei / Ce au declarat liderii Forţa Dreptei după discuţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

România-Olanda, în optimile EURO 2024. La ce oră este programat meciul la Pro TV?

Pagina de media acum 49 minute
Foto: Cristi Preda, gsp.ro România-Olanda, în „optimile” EURO 2024. România şi Olanda se vor înfrunta la München pentru un loc în „sferturile EURO 2024. Partida se va difuza de la ora 19.00, în direct la Pro TV. Publicitate Comentatorii meciului din

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°