Proiectul guvernamental ce prevede dublarea contribuţiilor sociale pentru veniturile din activităţi independente este o dovadă de ură nepotolită contra ziariştilor, spune Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara din Bucureşti şi senator PNL, pentru Mediafax.
"Continuu să înţeleg că, în principal, iniţiativa aceasta a fost şi rămâne un atac asupra ziariştilor - pentru că acolo au existat şi există probabil contracte pe drepturi de autor - şi asta pentru că această activitate este diferită de alte activităţi salarizate", a declarat Diaconu, subliniind că noul proiect guvernamental de creştere a contribuţiilor sociale pentru veniturile din activităţi independente, de la 16,5% la minim 25,36%, este o modalitate de a altera "gura de oxigen pe care presa a găsit-o".
"Partea proastă este că şi noi, artiştii, suntem victime colaterale. Nici nu mai contează aberaţiile, că oameni care nu vor ieşi niciodată în şomaj, pentru că nu au carte de muncă, plătesc contribuţii pentru şomaj din veniturile pe drepturi de autor sau că un actor de 80 de ani plăteşte contribuţii la pensii. Aceste lucruri nu mai contează. Ura lor împotriva ziariştilor este nepotolită", a declarat directorul teatrului Nottara.
Cunoscutul actor este de părere că iniţiativa este specifică sistemelor politice care tind spre autocraţie, această tendinţă manifestându-se prin atacurile la adresa "celor care gândesc".
"Orice sistem de putere care tinde spre autocraţie vede ca principal duşman al său pe cel care gândeşte, adică cultura şi presa", a adăugat Diaconu.
Joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare şi completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii