Parisul merită văzut, fără îndoială, în orice moment al anului, dar atunci când prietenii mei îmi cer sfatul le spun "atenţie, dacă veniţi în iulie şi în august ceea ce veţi vedea nu este Parisul normal". Cam după data de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, şi până la 25 august Parisul intră de fapt într-o altă dimensiune pentru că... este părăsit de parizieni.

Nu de toţi, bineînţeles, există la Paris sute de mii de oameni care nu-şi pot permite să plece în vacanţă. Şi, totuşi, marea masă a parizienilor este absentă în această perioadă, ceea ce provoacă un vid uman care se simte în foarte multe cartiere. Ceva straniu pare să se producă pe străzi: numărul maşinilor parcate sau în mişcare se reduce substanţial, oamenii încep să se mişte altfel, parcă mai încet. Întregul oraş de altfel se mişcă de parcă l-ar fi filmat cineva cu încetinitorul. Nimeni nu se grăbeşte, oamenii alunecă pe trotuare cu o aură de calm în jurul lor.

În iulie şi august, la Paris, ai impresia uneori că oraşului îi lipseşte un milion de oameni. De altfel, numeroase magazine şi servicii sunt închise, începând cu brutăriile şi cu măcelăriile şi continuând cu saloanele de coafură şi cu unele bistrouri. Fenomenul este mai puţin vizibil în arondismentele din centru unde continuă febrilitatea turistică, dar în alte cartiere atmosfera este aproape suprarealistă: străzile sunt aproape pustii, ici, colo pluteşte câte o siluetă prin aer, pe uşile magazinelor regăseşti invariabil acelaşi anunţ: "fermeture annuelle".

În iulie şi august mai ai uneori impresia că turiştii sunt cei care au devenit stăpânii oraşului, că ei sunt majoritari la Paris. În absenţa studenţilor, în absenţa parizienilor, turiştii străini sunt cei care preiau puterea, care se înghesuie în jurul marilor monumente, la Notre-Dame, la Turnul Eiffel, pe Champs-Elysées... În restaurante ei formează grosul clien