„Il Capitano“ şi „La Chica“ sunt fericiţi. Au scăpat de colegii guralivi, deranjanţi, impertinenţi, care le ronţăiau seminţele cuvenite doar lor şi umpleau de mizerie colivia. Bafta papagalilor, adică a celor doi papagali peruşi care de două zile înveselesc, cu ciripitul lor, atmosfera apartamentului nostru. Dacă v-aţi gândit la alte ciripitoare, să ştiţi că e o simplă coincidenţă. Nu despre politicieni vă povestesc aici, ci despre mica victorie a Casianei, fetiţa noastră, care a reuşit să obţină finanţarea necesară – din bugetul familiei redus cu 25% de către papag... pardon, domnii din guvern – pentru achiziţionarea a una bucată colivie şi a una pereche papagali peruşi. Ar fi fetiţă şi băieţel aceste două păsări, după declaraţia pe care nu ştiu cum să o verific, a doamnei din piaţă, care ne-a vândut cele două păsări, fericită că în vremurile astea mai sunt papagali care aruncă banii pe colivii. Totuşi, nu regret cei 120 de lei cheltuiţi, pentru că astfel am împlinit Casianei o inocentă dorinţă născută astă-vară, când, după întoarcerea de la mare, a început să viseze la colivia cu păsări, „aşa cum am văzut la tanti de la mare, unde am stat în gazdă, tati!“. Petrecându-mi o parte din concediu singur, acasă, din lipsă de fonduri, primisem telefon de la soţie cu avertizarea „vezi că are doamna de aici nişte papagali, sigur o să vrea şi Casiana să-i luăm!“; şi aşa a fost!

Sâmbătă, ziua cea mare a adoptării celor doi peruşi, am purces spre Piaţa Mare, însoţit de familie, dar şi de un „specialist“ în ale papagalilor, prietenul Teo, fericitul posesor a doi papagali. „M-am trezit într-o dimineaţă cu un papagal la geam. Nu era vreun politician venit după voturi şi nici şeful de la asociaţia de locatari, să-mi ceară datoria la întreţinere, ci era chiar un papagal, în carne şi pene. L-am luat în casă. Am cumpărat colivie şi am mai cumpărat încă un papagal, să nu stea sing