Timp de multă vreme, mărimea – în sensul de foarte mare, imens, gigantic – a fost sinonimă cu succesul. Însă de mâine, succesul va fi mai degrabă al celor mici şi dinamici, creativi şi motivaţi intrinsec. Marile corporaţii ar trebui să aducă, de fiecare dată şi în orice industrie, sinergie, economie la scară mare, eficienţă şi inovaţie. Dar de multe ori,opusul e valabil.

Economiile globale şi întregi paradigme sociale suferă de propriul lor gigantism insular - mărimea lor a fost mereu o justificare, un apendice al succesului. Şi pentru mult timp, pentru multe decenii, a mers - a fi mare era egal cu a fi puternic şi de succes.

Mărimea ca scop

Trăim azi vremuri de gigantism corporatist fără precedent, unde o sumedenie de firme „obeze" funcţionează fiecare pe insula ei, ocrotite în faţa prădătorilor de către guvernele lor. E o poveste veche, dar merită repetată: guvernele protejează activitatea standardizată, la scară mare, în agricultură, banking, producţie sau în retail.

Ce ni se spune este că toată „consolidarea" aceasta aduce, de fiecare dată şi în orişice industrie, sinergie, economie la scară mare, eficienţă şi inovaţie. Dar de multe ori opusul e valabil. Exemplul cel mai bun e industria auto americană, cu cei trei mari producători auto locali (Big Three).

Timp de jumătate de secol, Ford, General Motors (GM) şi Chrysler au reuşit orice altceva, mai puţin să fie eficienţi, economi şi inovativi. Lipsa lor de viziune a născut, pe lângă drame colective - oraşul Detroit este considerat azi măseaua stricată a întregii Americii -, şi glume: Ross Perot, fost membru al boardului GM, spunea, într-un interviu mai vechi din presa americană, că „dacă găseşti un şarpe în sediul companiei, primul lucru pe care îl faci e să angajezi un consultant pe probleme de şerpi".

Apoi se întruneşte un comitet care discută problema pe