Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martori sub acoperire în dosarul „mită la ARR“

Publicat in Ziua Constanta, marți 7 septembrie 2010 ·

Scandalul „mită la ARR şi DRDP“, în urma căruia procurorii constănţeni au solicitat arestarea a nouă inspectori şi controlori de trafic de la cele două instituţii vizate, ia amploare. În contextul în care Curtea de Apel Constanţa va judeca abia joi recursul anchetatorilor împotriva lăsării în libertate a celor nouă suspecţi, este demn de menţionat că în dosar au fost audiaţi mai mulţi martori cu identitate protejată, care, potrivit unor surse, s-ar fi temut să dezvăluie sub identitatea reală ceea ce ştiau despre acest caz.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut sâmbătă arestarea preventivă a lui Nicolae Zarzăre, Dorin-Nicolae Dragomir, Florin-Marius Popescu, Valeriu-Vasile Bucur, Gabriel Pătru, Dan-Ion Vâlsan şi Bogdan Tănase, toţi controlori de trafic la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, dar şi a lui Ferodin Husein şi a lui Ovidiu Popa, din cadrul Autorităţii Rutiere Române - Agenţia Constanţa. Măsura arestului a fost solicitată după ce cei nouă suspecţi petrecuseră deja 24 de ore după gratii, fiind reţinuţi încă de vineri seara. Aflată în desfăşurare de mai bine de două luni, ancheta a izbucnit în presă după ce Gabriel Pătru, de la Drumuri, a fost prins în flagrant după ce primise 100 de lei de la un transportator rutier pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de control. Cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, Pătru pare să aibă o situaţie mai proastă decât ceilalţi suspecţi, care sunt acuzaţi doar de abuz în serviciu. Procurorii au cerut arestarea lor preventivă, motivând printre altele că lăsaţi în libertate reprezintă un adevărat pericol pentru societate. Surse apropiate anchetei au declarat că au fost audiaţi inclusiv martori sub acoperire, care au povestit despre modul în care controlorii de trafic ai DRDP, împreună cu angajaţii ARR, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, în mod repetat. Cu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°