Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul nu mai plăteşte toată factura pentru reabilitarea termică a blocurilor şi trimite asociaţiile după credite. Ce condiţii se cer

Publicat in Gandul, marți 7 septembrie 2010 ·

Ordonanţa privind reabilitarea termică a blocurilor e contestată de asociaţiile de proprietari

OUG 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală pare de neaplicat pentru reprezentanţii unor asociaţii de proprietari.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţii de Proprietari din România, Radu Opaina, acest act normativ "îngroapă definitiv izolarea termică a imobilelor". În opinia sa, actul normativ nu poate fi aplicat din următoarele motive: în niciun bloc din România, 90 la sută dintre proprietari nu-şi vor da acordul pentru un credit bancar.

O altă condiţie este ca nici asociaţia şi niciun proprietar să nu înregistreze datorii către furnizori, respectiv la achitarea întreţinerii. Aşa ceva nu există în niciun bloc. "Chiar dacă aceste condiţii ar fi îndeplinite, ce asociaţie are în cont 10.000 de euro pe care să-i dea ca avans la credit?! Mai mult, rata la un credit pe 5 ani este de 1 milion de lei vechi pe lună de proprietar ceea ce va fi imposibil de suportat mai ales pe timp de iarnă". Potrivit lui Radu Opaina, prin acest act normativ reabilitarea termică a blocurilor a trecut din sarcina primăriilor în cea a băncilor .

"Oamenii nu se înghesuie la credite după ce au fost obişnuiţi să plătească statul totul"

Preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari "Habitat", Mihai Mereuţă, susţine că ordonanţa ar fi bună dacă nu ar veni după nişte ani în care proprietarii au fost obişnuiţi ca primăriile să plătească totul. " E de bine. Oamenii nu se înghesuie la credite după ce au fost obişnuiţi să plătească statul totul.

Eu îi sfătuiesc să profite de acest act normativ. Noi o să-i sprijinim ca totul să fie la costuri cât mai mici", a declarat, pentru Gândul, Mihai Mereuţă. Potrivit acestuia, în cel mai scurt timp, cei care doresc să-şi reabiliteze termic

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 7 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°