Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tony Blair dă chix cu lansarea autobiografiei

Publicat in Jurnalul, marți 7 septembrie 2010 ·

Anunţată cu tam-tam, lansarea noii cărţi a lui Tony Blair a fost anulată din cauza protestelor britanicilor faţă de politica de război a fostului premier laburist.

Grupurile de militanţi împotriva războiului sunt pe cale de a sista lansarea oficială a memoriilor lui Blair. La Dublin, încă de astăzi (luni - n.r.) ei au aruncat cu pantofi şi ouă în forţele de ordine şi au ameninţat, de asemenea, cu ample proteste în centrul Londrei, scrie The Sun. "Este trist" că oamenii au vrut să întrerupă un astfel de eveniment, a afirmat fostul premier britanic, adăugând că se va lăsa păgubaş dacă "grupurile ostile" vor continua cu manifestaţiile.

Dominic Myers, directorul de management al Waterstone, librarul care asigură vânzarea cărţii, a explicat că misiunea sa este "să facă disponibile cărţile pentru clienţi şi, atunci când este cazul, să le prezinte şi autorii în persoană". "Este regretabil că, din cauza acţiunilor unei minorităţi, clienţii noştri nu se vor putea întâlni cu cel care a fost ales de trei ori prim-ministru al Regatului Unit şi a cărui carte a devenit cea mai repede vândută autobiografie", a continuat Myers.

Vorbind luni dimineaţă la postul ITV 1 despre cartea sa, intitulată "A Journey", Blair a spus că este "sincer îngrijorat" şi că nu vrea să se işte scandal public miercuri, când ar urma să dea autografe cititorilor, aşa că "se va mai gândi" dacă se va întâlni până la urmă cu ei. El a mai spus că Poliţia Metropolitană i-a oferit tot sprijinul pentru ceremonia de lansare, însă Blair a ales să nu-i îndârjească pe protestatarii care îi reproşează servilismul faţă de Statele Unite în războiul împotriva Irakului, în care şi-au pierdut viaţa mulţi militari britanici.

Veniturile obţinute din vânzarea cărţii vor fi donate Legiunii Regale Britanice. Iar joi, în librăria din Piccadilly, începând cu ora 9:00, o tranşă l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 18 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum o ora
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°